Faptul că femeile nu sunt reprezentate așa cum ar trebui în parlamentele și guvernele naționale, inclusiv în România, nu este benefic pentru democrație, afirmă, într-un interviu pentru AGERPRES, comisara europeană pentru egalitate, Helena Dalli.
Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului. Ea prevede pedepse cu închisoarea între 3 luni și 3 ani pentru cei care promovează, în public, idei, concepții sau doctrine antițigăniste.
Romeo Franz, eurodeputat de origine roma, acuză într-un interviu acordat EURACTIV lipsa de interes a autorităților române, dar și din alte state, pentru incluziunea romilor.Pandemia a a scos la iveală atitudini brutale ale poliției la adresa romilor.
Integrarea romilor în UE nu e un succes, spune eurodeputatul german Romeo Franz. El susține că membri ai comunității roma au fost supuși unor abuzuri, în perioada crizei pandemice.
O analiză a atitudinii societății față de minoritatea romilor arată că românii, deși consideră că romii sunt victime ale discriminării în România, consideră că aceștia au prea multe drepturi.
Mai multe organizații neguvernamentale atrag atenția asupra abuzurilor autorităților împotriva comunității rome, dar și asupra manifestărilor rasiste și incitatoare la ură împotriva romilor, exprimate în mass media și social media.
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marți că va avea o discuție cu primarul municipiului Târgu Mureș, în contextul declarațiilor făcute de Dorin Florea privind minoritatea roma.
Nu avem voie să uităm niciodată consecințele criminale ale politicilor șovine și rasiste, transmite președintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Genocidului Romilor.
Soraya Post consideră că cea mai complicată este situația romilor din Bulgaria și România, dar critică și țări precum Franța sau Germania, care-i deportează forțat pe romi în țările din Balcani.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.