Presa americană scrie despre un plan de pace al unui avocat ucrainean care prevede un referendum privind închirierea Crimeei de către Rusia pe o anumită perioadă. Kremlinul spune că planul e absurd: "Cum și-ar putea închiria Rusia propria regiune?"
Ucraina strânge dovezi pentru a aduce în fața Curții Penale Internaționale generali și oficiali ruși de rang înalt, pentru anexarea Crimeei și pentru încurajarea conflictului din estul Ucrainei, soldat cu aproape 10.000 de morți.
Președintele i-a transmis lui Valeri Kuzman, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, că este necesară reconstruirea încrederii și respectul pentru dreptul internațional pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale.
ONU a denunțat joi, într-un raport, execuțiile sumare de civili și bombardamentele oarbe asupra unor cartiere rezidențiale, comise atât de separatiști, cât și de forțele pro-Kiev în Ucraina, acte care ar putea fi calificate drept "crime de război".
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat miercuri un decret pentru amnistierea pilotului ucrainean Nadia Savcenko. Ea a fost eliberată în cadrul unui schimb de deținuți între Moscova și Kiev, scrie BBC Online.
Pilotul militar ucrainean Nadia Savcenko a fost găsită vinovată luni de un tribunal rusesc de uciderea a doi ziariști ruși în estul Ucrainei, relatează BBC Online.
Ucraina a anunțat că a încheiat un armistițiu pentru sărbătorile Anului Nou cu rebelii proruși, efectiv marți la miezul nopții, care ar putea pune capăt frecventelor ciocniri sângeroase din estul țării, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Separatiștii proruși din estul Ucrainei au anunțat, marți, amânarea pentru 2016 a alegerilor locale în teritoriile aflate sub controlul lor, un punct cerut de Kiev și de europeni pentru avansarea procesului politic în vederea normalizării situației.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.