Eurodeputata extremistă Diana Șoșoacă și liderul extremist AUR, George Simion, s-au ferit să transmită vreun mesaj după ce Maia Sandu a câștigat un al doilea mandat de președintă.
Ziarul de Gardă a pătruns din nou în rețeaua lui Ilan Șor, documentând timp de trei luni din interior, cu ajutorul unei camere ascunse. După ce Măriuța Nistor a fost afară în urma publicării investigației, o altă jurnalistă a continuat munca.
Proiectul de lege prin care referendumul din București pe care îl vrea primarul general Nicușor Dan să poată fi organizat în același timp cu primul tur al alegerilor prezidențiale a trecut de votul deputaților și merge la promulgare.
Vicepremierul și ministrul de externe Mihai Popșoi susține că cele 10 mii de buletine de vot, distribuite celor două secții de votare de la Moscova, nu au fost epuizate.
În timp ce moldovenii, au votat duminică pentru viitorul țării lor în Uniunea Europeană, Kremlinul aspiră (de mult timp) să aducă țara est-europeană sub sfera sa de influență, scrie Euronews.
Într-un parc de distracții din sudul Moldovei, mama a doi copii se tot întreba ce cabdidat să sprijine în alegerile prezidențiale din țară, scrie Financial Times (Marea Britanie) într-o analiză care încearcă să înțeleagă rezultatul referendumului.
O anchetă a Poliției din Republica Moldova a constatat că peste 400 de moldoveni au primit bani în schimbul voturilor la alegerile prezidențiale și la referendumului de duminică. Poliția continuă ancheta.
Iulian Fota, fost consilier prezidențial și secretar de stat în MAE, consideră că tendința pro-europeană se va consolida în R. Moldova, unde mult timp cetățenilor nu li s-a explicat ce înseamnă Uniunea Europeană.
Maia Sandu a mulțumit moldovenilor care au votat duminică la referendum și la primul tur al prezidențialelor. Ea l-a invitat pe contracandidatul său socialist la o dezbatere.
Republica Moldova a reușit progrese remarcabile în implementarea unor reforme în ultimii ani, dar rezultatul strâns de la referendum arată că trebuie convinși și cetățenii din provincie și zonele rurale că viitorul țării este doar către Vest.
Rezultatele preliminare de la Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova arată că 50,24% dintre alegători au votat „Da”, iar 49,76% – „Nu” la referendumul pentru drumul european al țării.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.