Premierul olandez, Mark Rutte, apreciază că întreaga Uniune e slăbită, atunci când are în componență state care nu respectă statul de drept și libertatea presei.
Reformele în România sunt blocate pentru că e mai comod așa, recunoaște fostul ministru al Educației, Liviu Pop. Tot el spune, însă, că Ministerul Educației „e capabil să facă o reformă sănătoasă”.
Premierul Pavel Filip face, în perioada 2-6 mai 2018, o vizită la Bruxelles, unde participă la cea de-a patra reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană.
Cererea pentru specialiști în agricultură e mare, însă liceele agricole nu se bucură de prea multă popularitate în rândul părinților și copiilor. Directoarea unui liceu agricol din Ilfov și-a propus să schimbe percepția: "Toată lumea fuge de sapă".
Comisia Europeană a adoptat deja o sumedenie de măsuri în vederea simplificării politicii sale agricole, dar discuțiile se concentrează acum asupra viitoarei PAC, post-2020.
Fermierii din UE nu ar trebui să se teamă că va urma o renaționalizare a Politicii Agricole Comune (PAC) după 2020, susține comisarul european pentru agricultură, deși Comisia vrea ca statele membre să poată implementa propriile planuri naționale.
O Politică Agricolă Comună (PAC) revizuită, cu mai puțină birocrație și o perspectivă pe termen lung orientată către digitalizare, va atrage mai multe investiții și mai mulți tineri în sectorul agricol, susțin fermierii europeni.
Este imperios ca intenția Comisiei Europene de a lăsa mai multă libertate statelor membre pentru a-și ajusta politicile agricole să nu amenințe piața unică a Uniunii, potrivit unui expert consultat de EurActiv.com.
Comisia Europeană și statele membre caută încă metode de simplificare și eficientizare a complexei Politici Agricole Comune, continuând eforturile depuse în ultimii zece ani.
Economia românească riscă o „aterizare dură” în absența reformelor structurale și a consolidării fiscale, avertizează Comisia Europeană în cel mai recent raport de țară pentru România.