Pe lista de cumpărături a cetățenilor din Mali, acum în loc de pâine se află gheața. Căldura record a făcut ca aceasta să devină o necesitate de bază, fără a o exclude din logica pieței și a inflației.
Rezervele de apă ale Cataloniei sunt sub 16% din capacitatea lor, iar autoritățile au declarat stare de urgență în 202 municipalități, inclusiv la Barcelona, totalul locuitorilor afectați fiind de aproape 6 milioane.
O măsură de sprijin cu caracter temporar, destinată producătorilor agricoli afectați de seceta pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, a fost adoptată joi de Guvern.
Comisia Europeană a aprobat un cuantum de 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini România să soluționeze daunele considerabile cauzate de perioadele de secetă și de incendiile forestiere din 2022.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit miercuri, la debutul „Târgului de lăsatu‘ secului”, organizat în curtea instituției, că se bucură că vor urma ploi, însă limba română l-a pus puțin în dificultate pe demnitar.
Parlamentul European a aprobat miercuri aproape 455 de milioane de euro sub formă de ajutor din Fondul de Solidaritate al UE ca răspuns la recentele dezastre naturale din România, Italia și Turcia.
Ministerul Agriculturii anunță că a virat joi sumele pentru despăgubirile aferente culturilor de primăvară, afectate de seceta din 2022, către direcțiile agricole județene.
Comisia Europeană a propus miercuri un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a oferi asistență României în urma daunelor cauzate de o secetă severă în vara anului 2022.
Valul de căldură în emisfera nordică și cicloanele din Brazilia sunt dovada faptului că este nevoie de o acțiune urgentă, scrie publicația braziliană O Globo.
Comisia Europeană va aloca 330 de milioane de euro din "rezerva de criză agricolă" a Uniunii Europene (UE) pentru toate statele membre, multe afectate de secetă, a anunțat marți, la Stockholm, comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.
SUA au ajuns în situația în care sunt nevoite să importe grâu din Europa, după ce seceta a afectat culturile agricole, împingând în sus prețurile pe piața locală, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Peste 148.000 de fermieri afectați de seceta pedologică, pe o suprafață de circa 1,11 milioane hectare de culturi înființate în primăvara anului 2022, vor beneficia de un ajutor de stat sub forma unui grant în valoare de 869,6 milioane de lei.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.