Sindicatul Salariaților din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (SIND-MADR) cere autorităților române să respingă Acordul comercial UE-Mercosur, pe care îl consideră o amenințare la adresa agriculturii și securității alimentare.
Sindicatul polițiștilor „Diamantul” a descoperit că ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și-a delegat mare parte dintre atribuții secretarului general adjunct al ministerului, în condițiile în care acesta este de 8 ani delegat pe funcție.
Adunarea delegaților sindicatelor italiene CGIL a decis joi să convoace o grevă generală pentru 12 decembrie, împotriva legii bugetului elaborate de guvern, informează „RAI News” (Italia).
Miercuri, 29 octombrie, a avut loc protestul împotrivaa măsurilor de austeritate ale guvernului Bolojan, organizat de sindicatele din sectorul public. În jur de 20.000 de participanți au fost prezenți.
iderii marilor confederații sindicale își asigură funcțiile de președinte de-a lungul mai multor mandate printr-o serie de reglementări din statutul organizațiilor pe care le conduc.
Sindicaliștii din Educație s-au întâlnit luni cu premierul Ilie Bolojan pentru a discuta despre nemulțumirile pe care le-au produs măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar.
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat joi, într-un mesaj către sindicaliști și ”oameni ai educației”, că măsurile luate recent sunt ”necesare”, pentru a putea fi protejate din toamnă salariile și bursele.
Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari (SFPPSR), Sindicatul Personalului Contractual (SPCSR) și Sindicatul Șoferilor din Senat spun că sănătatea angajaților nu e negociabilă, iar instituția ori plefoneaz radiațiile, ori demonteaz antenele.
Premierul Ilie Bolojan a avut joi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții confederațiilor sindicale asupra măsurilor guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.
Blocul Național Sindical (BNS) a solicitat vineri, în cadrul ședinței Consiliului Economic și Social, amânarea discutării proiectului de Ordonanță de Urgență privind personalul plătit din fonduri publice
Sindicatul angajaților din aparatul de lucru al Guvernului au transmis luni că "suntem martorii unei noi campanii de demonizare a lucrătorilor din administrația publică".
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.