Mai multe ONG-uri acuză PNL că, prin vocea secretarului general, Lucian Bode, a anunțat un proiect de lege prin care ar fi înăsprite pedepsele prevăzute de Codul Penal pentru unele fapte, precum ultrajul și tulburarea liniștii publice.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis luni că Guvernul va derula consultări cu mediul de afaceri și societatea civilă pentru a include inițiativele acestora în procesul național de aderare la OCDE.
Organizațiile neguvernamentale solicită Ministerului educației să propună măsuri concrete de prevenire a segregării în educație prin îmbunătățirea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2022-2023.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri acordarea unor noi contribuții financiare voluntare pentru sprijinirea societății civile și a presei independente din Belarus.
Într-o întâlnire cu lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a precizat că România va continua să sprijine societatea civilă și mass-media din Belarus.
Parchetul din Budapesta a anunțat joi deschiderea unei anchete, după dezvăluirile apărute duminică în presă conform cărora 300 de numere de telefon ar fi fost ținta unor acțiuni de spionaj.
Înainte de turul al II-lea al prezidențialelor, România acordă 250.000 euro R. Moldova din bugetul pentru cooperare pentru dezvoltare și asistență umanitară. Fondurile au ca destinație societatea civilă și presa independentă de peste Prut.
În cadrul reuniunii informale de la Berlin, Bogdan Aurescu îi va informa pe omologii săi că România va contribui cu 100.000 euro pentru a sprijini jurnalismul independent și societatea civilă din Belarus.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține că, prin legea inițiată de Executiv privind carantina și izolarea, "Guvernul Orban naște un alt zombi legislativ și ne impune dezbatere în regim de urgență".
Ministerul culturii mai are doar câteva zile până va expira termenul la care poate depune o solicitare pentru înscrierea sitului Roșia Montană pe lista patrimoniului mondial, atrag atenția Ordinul Arhitecților și unele grupuri civice.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.