Naționaliștii rusofili sunt pe punctul de a prelua puterea la Sofia. Washingtonul îi poate submina recunoscând caracterul național al Macedoniei de Nord.
UE are nevoie de semne clare că Serbia împărtășește valorile europene și condamnă agresiunea Rusiei, spune șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Președintele Serbiei a declarat la summit-ul "Balcanii deschiși" că această inițiativă nu este o alternativă la integrarea europeană, dar nu există motive pentru ca statele regiunii să nu colaboreze strâns dacă această colaborare aduce beneficii.
UE își va pierde credibilitatea dacă nu se concentrează pe integrarea în UE a țărilor din Balcanii de Vest, care sunt amenințate de războiul Rusiei în Ucraina.
Rusia s-a repliat în problema aderării Suediei și Finlandei la NATO, deoarece a considerat – și pe bună dreptate – că aceasta este o dinamică ireversibilă, scrie EFIMERIDA TON SYNTAKTON (Grecia).
Franța își mută portavionul său Charles de Gaulle în Marea Mediterană, pentru a organiza mai bine zboruri de recunoaștere deasupra țărilor baltice și Poloniei, informează vineri dpa, citată de Agerpres.
Reprezentantul special al SUA pentru Balcanii de Vest atrage atenția asupra faptului că Rusia încearcă să divizeze statele din regiune și să să împiedice integrarea lor.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.