Programul oficial de internship al Guvernului României va continua și în acest an, iar 150 de stagiari au șansa de a activa în instituțiile administrației publice centrale, în perioada 3 iulie – 31 august.
Deputatul european Siegfried Mureșan organizează, în perioada 29 ianuarie - 30 iulie 2018, cea de-a 6-a ediție a programului de stagii de practică "Primul pas în cariera europeană" în cadrul Biroului parlamentar din București.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan organizează, în perioada 16 ianuarie - 17 iulie 2017, cea de-a patra ediție a programului de stagii de practică "Primul pas în cariera europeană” în cadrul biroului parlamentar din București. Înscrierile încep vineri.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.