Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către președintele Klaus Iohannis, s-a terminat joi cu câteva concluzii, transmise de Președinție printr-un comunicat de presă.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a declarat pentru Economedia și G4Media că în primele două luni din acest an s-au cheltuit sume mai mari decât în tot anul 2020 pe concedii medicale și telemedicină.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri o lege prin care statul trebuie să suporte cheltuielile cu tratamtenle victimelor din clubul Colectiv pe toată durata vieții acestora.
Plenul Senatului a aprobat luni propunerea legislativă referitoare la acordarea de sprijin financiar pentru plata tratamentelor victimelor incendiului de la Colectiv pe durata întregii vieți a acestora.
Sistemul sanitar nu este pregătit pentru o lege a prevenției, dar trebuie să înceapă la un moment dat să fie, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, unul dintre semnatarii unui proiect de lege controversat privind prevenția.
Mai mulți deputați liberali, printre care Alina Gorghiu, au depus un proiect de lege, care prevede că cei care refuză să participe la programele de prevenție pot fi obligați să suporte, parțial sau total, costurile tratamentelor bolilor.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.