Președintele Klaus Iohannis a criticat, din nou, PSD pe tema bugetului de stat și susține că acesta va genera efecte negatice în economie. El a promulgat vineri bugetul ”rușinii naționale” după epuizarea tuturor căilor de atac.
Consiliul UE a adoptat luni noi norme privind taxarea rutieră electronică, urmare a acordului provizoriu încheiat cu Parlamentul European la 20 noiembrie 2018.
Ministerul Energiei a solicitat prorogarea cu un an a termenului de aplicare a contribuției de 2% din cifra de afaceri pentru companiile din energie, prevăzută în Ordonanța de Urgență 114/2018, a declarat Doru Vișan, secretar de stat în minister.
Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu l-a sfătuit pe ministrul finanțelor Eugen Teodorovici să își țină părerile legate de Ministerul Energiei pentru el fiindcă nu cunoaște cum funcționează instituția.
După ce șeful Senatului a spus că taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie ar putea fi eliminată, ministrul finanțelor spune că cei care speră ca OUG 114 va fi modificată „să nu mai spere, pentru că speră degeaba”.
Consilierul prim-ministrului Darius Vâlcov a anunțat că proiectul de lege a bugetului pentru 2019 este gata, urmând a fi prezentat de către Guvern marți, iar în 5 sau 6 februarie va putea începe dezbaterea acestuia în Parlament.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va publica abia săptămâna viitoare un document de discuție pe tema contribuției de 2% din cifra de afaceri pe care trebuie să o achite companiile energetice.
Comisia Europeană va evalua în mod amănunțit prevederile privind prețul gazelor din OUG dată de Guvern, în special compatibilitatea sa cu Tratatul, Directiva privind gazele naturale și Directiva privind electricitatea.
Camera de Comerț și Industrie a României consideră că noile măsuri de supraimpozitare reprezintă o lovitură gravă la adresa stabilității economice a României, cu efecte puternic negative asupra companiilor de state și private.
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.