Purtătorul de cuvânt al poliției din Burgenland a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, arestarea a trei persoane
în cadrul anchetei privind moartea a 71 de refugiați într-un camion. Proprietarul mașinii a fost identificat și arestat.
În camionul abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria au fost găsite 71 de cadavre. Inițial erau estimați până la 50 de morți. Purtătorul de cuvânt al poliției din Burgenland a anunțat că trei traficanți au fost reținuți, vineri, în Ungaria.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.