Vizitatorii din 85 de țări, inclusiv România, care nu au nevoie de viză, nu vor putea călători legal în Marea Britanie fără o Autorizație Electronică de Călătorie (ETA) începând cu 25 februarie 2026.
MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia asupra faptului că pe 14 noiembrie va fi organizată o grevă în sectorul transportului public local (Roma) și al celui aerian (la nivel național).
MAE, prin intermediul Consulatului General la Istanbul, a fost sesizat pe 8 noiembrie, printr-un apel pe telefonul de urgență, cu privire la producerea unui atac armat în Istanbul, în urma căruia doi cetățeni români au fost răniți.
MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Jamaica asupra faptului că autoritățile naționale au emis avertismente referitoare la uraganul Melissa și au activat procedurile de urgență
MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Polonia asupra faptului că vor fi prelungite controalele temporare la frontiera cu Germania și Lituania, pentru încă șase luni.
MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că miercuri, 1 octombrie 2025, este preconizată o grevă generală.
MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța asupra faptului că sindicatele din transporturile urbane și interurbane au lansat un apel la grevă generală în ziua de joi, 18 septembrie.
Ministerul de Externe îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că mai multe sindicate au lansat un apel la grevă generală națională în data de miercuri, 10 septembrie.
Ministerul de Externe a anunțat joi că a fost suspendată temporar activitatea de transport de tip ferry la traversarea fluviului Dunărea pe la PCTF Oryahovo - Bechet.
MAE îi informează joi pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia asupra faptului că în zilele următoare va crește riscul de incendii, ce ar putea afecta suprafețele împădurite ale acestei țări.
În contextul activităților militare declanșate de Israel în cursul nopții împotriva unor ținte din teritoriul iranian, situația de securitate a suferit o deteriorare semnificativă.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.