Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, vicepreședintele filialei, Cristian Mitrofan, liderul PNL Pitești, Gelu Tofan, și un comisar din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș sunt urmăriți penal de DNA.
Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri ministrului justiției, Stelian Ion cererea de urmărire penală a lui Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al energiei în perioada noiembrie 2015-ianuarie 2017.
Senatorii au votat miercuri pentru ridicarea imunității social-democratului Florian Bodog, acuzat de procurorii DNA că a angajat un consilier când era ministru al Sănătății care nu s-a prezentat la serviciu, dar a primit salariul timp de un an.
Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice solicitarea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, informează Agerpres.
Un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus marți începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat de corupție.
Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii DNA într-un nou dosar în care este acuzat de trafic de influență și de folosire a influenței sau autorității în legătură cu prezența sa la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump.
Procurorul-șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ solicitarea de sesizare a președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Călin Popescu Tăriceanu.
Procurorul general Gabriela Scutea a declarat că este posibil ca marți să fie finalizat referatul de sesizare a președintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Mediului Costel Alexe.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) îi cere președintelui Klaus Iohannis să încuviințeze urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, acuzat de luare de mită și instigarea la delapidare.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.