MAE al R. Moldova îi informează pe cetățeni despre decizia administrativă anunțată de SUA, care vizează suspendarea temporară a emiterii vizelor de imigrare pentru cetățenii unor state. inclusiv ai Moldovei, începând cu 21 ianuarie 2026.
Vizitatorii din 85 de țări, inclusiv România, care nu au nevoie de viză, nu vor putea călători legal în Marea Britanie fără o Autorizație Electronică de Călătorie (ETA) începând cu 25 februarie 2026.
Cetățenii din 12 țări, inclusiv România, vor putea face din 15 august vizite turistice de maximum 45 de zile în Vietnam fără a mai avea nevoie de vize, informează luni VNA, citată de Agerpres.
Harvard dă în judecată Administrația Trump după ce aceasta a revocat universității posibilitatede a înscrie studenți internaționali, escaladând o dispută între Casa Albă și una dintre cele mai prestigioase instituții din America, scrie BBC.
Președintele interimar Ilie Bolojan speră că până la finalul acestei săptămâni să existe un răspuns final în ceea ce privește programul Visa Waiver, dar cel mai probabil vom asista la o amânare.
România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunț oficial al Departamentului de Stat, anunță Ambasada României la Washington.
China va extinde regimul fără viză pentru a include Japonia, Bulgaria, România, Croația, Muntenegru și alte țări, începând cu 30 noiembrie și până la 31 decembrie 2025, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, anunță marți dimineață că țara noastră îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Ambasadoarea SUA în România a avut o reacție mai reținută.
Un înalt oficial al Uniunii Europene din sectorul migrației s-a declarat miercuri îngrijorat de programul Ungariei legat de acordarea vizelor de muncă unor cetățeni din Rusia și Belarus, scrie Los Angeles Times.
Oricine se înregistrează ca „lucrător invitat” în Ungaria din Rusia sau Belarus poate intra în țară fără un control de securitate. Deputații europeni văd noile reglementări ale „servitorului Kremlinului” Orbán ca un risc de securitate.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.