Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), Dimităr Radev, și-a luat angajamentul și a transmis deputaților interesați o parte dintr-un raport elaborat în comun de reprezentanții BNB și ai Ministerului Finanțelor privind efectele adoptării euro.
Euro s-a tranzacționat marți la un nou minim istoric al ultimelor două decenii, iar analiștii prevăd că moneda unică va continua să scadă, titrează ziarul financiar Naftemporiki, din Grecia.
România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică și îndeplinirea criteriilor de convergență și luând în considerare factorii relevanți suplimentari
Miniștrii de finanțe din zona euro au fost de acord să înăsprească ușor politica fiscală în 2023, după trei ani în care au fost injectate miliarde de euro în economie din cauza pandemiei de coronavirus, dar evoluția va depinde de războiul din Ucraina
Conform rezultatelor celui mai recent sondaj Eurobarometru Flash, publicat vineri, trecerea la moneda euro se bucură de un sprijin larg în statele membre care nu au adoptat încă moneda unică.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.