Liderul extremist AUR, George Simion, a declarat că, pentru a scoate România din actuala situație dezastruoasă, este dispus să susțină guvernarea care să stopeze criza economică în care suntem.
PSD nu știe încă dacă intră sau nu într-o viitoare guvernare, iar președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu, a spus că decizia finală aparține social-democraților din teritoriu.
Biroul Politic Național al PNL, reunit luni în ședință la Palatul Parlamentului, a votat intrarea la guvernare într-o viitoare Coaliție pro-UE, fără a pune condiții legate de funcții, inclusiv cea de premier.
Austria a rămas în cele din urmă în tabăra pro-europeană, după aproape cinci luni de discuții contradictorii și după o ocazie istorică ratată de extrema dreaptă de a obține pentru prima dată cancelaria, scrie „La Libre Belgique”.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.