Grupul de State împotriva Corupției (GRECO) din cadrul Consiliului Europei a publicat joi raport despre România, evaluând progresul realizat în implementarea recomandărilor adresate țării în Raportul de Evaluare din Runda a Patra din 2015.
Comisia Europeană a publicat miercuri al cincilea raport anual privind statul de drept, în care examinează în mod sistematic și obiectiv evoluțiile statului de drept în toate statele membre, în condiții de egalitate.
Comisia Europeană a pus joi la dispoziție un cuantum de 3 milioane EUR din Fondul pentru securitate internă (FSI) pentru proiecte de consolidare a prevenirii și combaterii corupției.
Directorea Agenției Vamale a spus că este prima victimă a noii Comisii pentru Confiscarea Averii Dobândite Ilicit și a fost dusă la audieri cu o mașină a poliției.
România rămâne în continuare în rândul țărilor UE cu cele mai slabe performanțe în privința implementării măsurilor anticorupție, cu 46 de puncte din 100 posibile, alături de Bulgaria (45 de puncte) și Ungaria (42 de puncte).
Procuror-șef al DNA, Marius Voineag, a avut miercuri o întrevedere cu atașata legal a Biroului Federal de Investigații (FBI) din cadrul Ambasadei SUA la București, Monika A. Wasiewicz.
România a primit marți invitația din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de a face parte din Grupul de Lucru Anti-Mită (Working Group on Bribery) și de a adera la Convenția Anti-Mită a Organizației.
Reprezentanța bulgară a Parchetului European se confruntă cu probleme serioase, iar plecarea în masă a procurorilor delegați, a grefierilor și a procurorilor asistenți ridică semne de întrebare cu privire la modul în care este gestionată instituția.
Ministerul Justiției a reacționat miercuri după publicarea raportului Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) în ceea ce privește implementarea recomandărilor făcute cu privire la prevenirea corupției parlamentarilor și magistraților.
Grupul Statelor Împotriva Corupției (GRECO) a publicat miercuri un raport care evaluează progresul României în implementarea recomandărilor privind prevenirea corupției în rândul parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor.
Raportul de monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind România notează progrese făcute de țara noastră în domenii esențiale, dar exprimă îngrijorări legate de nerespectarea avizelor Comisiei de la Veneția în reforma justiției
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.