Camera Deputaților a aprobat, în calitate de primă Cameră sesizată, a aprobat miercuri proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare, care introduce conceptul de militar voluntar în termen.
Reprezentanții Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) solicită autorităților române să adopte o strategie de apărare care să includă și regiunea Moldovei.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu a anunțat joi că în ședința de guvern a fost aprobat proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare care introduce conceptul de militar voluntar în termen.
Aproape trei sferturi (74,2%) dintre români au o părere bună despre introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat, potrivit unui sondaj INSCOP publicat miercuri.
Toate țările NATO vor atinge ținta de cheltuieli pentru apărare de lungă durată de 2% din PIB în acest an, dar numai trei îndeplinesc obiectivul mai ambițios stabilit de liderii Alianței la ultimul summit din iunie.
Statul Major al Forțelor Navale, prin Romtehnica, și compania turcească Med Marine Kilavuzluk ve Römorkör Hizmelteri Inș. San. Ve Tic. A.Ș., au semnat recent acordul-cadru de achiziție a trei remorchere maritime, în valoare de 149.241.075,00 lei.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat miercuri, la Antena 3 CNN, că se va introduce încă o formă de voluntariat în armată, "militar voluntar în termen", care va avea "o sesiune de pregătire de 4 luni".
Președintele Nicușor Dan nu a vrut să spună dacă tăcerea privind ajutorul militar pe care Românie îl acordă Ucrainei ar trebui sau nu menținută, dar "trebuie să schimbăm modul de comunicare"
Nu s-a discutat în mod concret până acum ca trupele americane din România să fie relocate, ca parte a planului Administrației Trump de a reduce cheltuielile, susține președintele Nicușor Dan.
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat luni legile care permit Armatei Române să doboare dronele rusești care ne violează spațiul aerian de luni de zile.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.