Pregătirea pentru cele mai importante examene din timpul școlii - Evaluarea Națională și Bacalaureatul - îi implică nu doar pe elevi, ci și pe părinți.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri măsuri pentru "a răsplăti și încuraja performanța școlară", prin acordarea unui stimulent financiar elevilor care au obținut nota 10 la examenele de absolvire a gimnaziului și liceului.
Rata finală de promovare (toate promoțiile), înregistrată în a doua sesiune a examenului național de bacalaureat 2023 (după soluționarea contestațiilor), este 32,5%. În ansamblu, se constată o majorare de 2,7% față de rezultatele inițiale (29,8%).
Ministerul Educației a lansat vineri în transparență un proiect de Ordonanță de urgență pentru "instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ în anul școlar 2022 - 2023".
Ministerul Educației organizează marți, de la ora 11:00, o întâlnire cu reprezentanții elevilor și părinților, în contextul celei de-a treia săptămâni de grevă generală în sistemul de educație preuniversitar.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit vineri despre importanța religie, care aduce "cunoaștere, nu supunere" și despre faptul că el vrea ca materia să devină probă opțională la Bacalaureat.
Înlocuirea Bacalaureatului actual cu un BAC unic pentru toți absolvenții de liceu, pe care sa îl poată susține și elevii de la școlile profesionale sau liceele tehnologice, este una dintre prevederile proiectului Romania Educată.
Ministerul Educației a publicat luni rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Reprezentanța Comisiei Europene în România și Spațiul Publicul European vin în sprijinul elevilor care susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul cu opt filme ce conțin recomandări pentru probele scrise la Limba și Literatura Română și Matematică.
Profesorii nevaccinați împotriva Covid-19 ar putea să nu poată intra la supravegherea examenelor naționale, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi24.
Doar 6,7% dintre candidați nu s-au prezentat la examen și un singur elev a avut temperatura peste maximul admis, anunță Ministerul educației și cercetății.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.