Pentru a contribui la tragerea la răspundere a autorilor crimelor comise în Ucraina, Consiliul a adoptat noi norme care permit Eurojustului să păstreze, să analizeze și să depoziteze probe referitoare la principalele crime internaționale.
Președintele Kosovo Hashim Thaci și alte nouă persoane au fost inculpate miercuri pentru crime de război, de către Tribunalul Special pentru Kosovo de la Haga.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că s-a autosesizat cu privire la modul în care Teodor Meleșcanu a acționat ca reprezentant al delegației române la reuniunile de la Viena din decembrie 1989.
Fostului lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzici, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață de către Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavia.
Președintele României a transmis vineri ministrului Justiției cererea de urmărire penală față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției, anunță Administrația Prezidențială.
Fostul premier respinge orice acuzație în dosarul Revoluției, după ce PICCJ a cerut aviz de la președintele României pentru anchetarea sa, a lui Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu.
Procurorii cer aviz de la președintele României și pentru anchetarea lui Gelu Voican Voiculescu. Fostul președinte al României, fostul premier și fostul vice-premier au imunitate pentru faptele comise și poate fi ridicată de Klaus Iohannis.
Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, este cel mai important inculpat care s-a prezentat la Curtea Militară de Apel București. Au fost citate peste 1.400 de persoane la acest proces. Se intră pe bază de listă în sala de judecată.
Supranumit "Măcelarul din Balcani", Mladici a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) în 10 din cele 11 capete de acuzare.
Fix 27 de ani au fost nevoie pentru ca evenimentele din 13-15 iunie 1990 să ajungă în fața judecătorilor. Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu sunt doar câteva nume din lista inculpaților. Patru morți și peste 1.200 de răniți.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat, miercuri, la 20 de ani de închisoare pe Ioan Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, acuzat de infracțiuni contra umanității. Sentința este definitivă.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.