Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, este cel mai important inculpat care s-a prezentat la Curtea Militară de Apel București. Au fost citate peste 1.400 de persoane la acest proces. Se intră pe bază de listă în sala de judecată.
Supranumit "Măcelarul din Balcani", Mladici a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) în 10 din cele 11 capete de acuzare.
Fix 27 de ani au fost nevoie pentru ca evenimentele din 13-15 iunie 1990 să ajungă în fața judecătorilor. Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu sunt doar câteva nume din lista inculpaților. Patru morți și peste 1.200 de răniți.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat, miercuri, la 20 de ani de închisoare pe Ioan Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, acuzat de infracțiuni contra umanității. Sentința este definitivă.
Fostul președinte Ion Iliescu a fost chemat, luni, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Iliescu a luat la cunoștință că este inculpat.
Secretarul general al ONU cere marilor puteri ale lumii să facă eforturi să pună capăt situației din Siria. Ambasadorul Rusiei spune că pacea în Siria este „aproape o misiune imposibilă”. Franța denunță crime de război în orașul Alep.
Procurorii militari au finalizat dosarul morții disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. Fostul ministru de Interne George Homoștean și fostul șef al Securității Tudor Postelnicu, dar și doi ofițeri, sunt judecați pentru crime contra umanității.
Fostul comandant al Penitenciarului de la Periprava, Ion Ficior, considerat responsabil pentru moartea a peste 100 de foști deținuți politici. El este al doilea torționar condamnat. Alexandru Vișinescu a fost deja încarcerat pentru fapte similare.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, ministrului Justiției cererea de urmărire penală a fostului ministru de Interne comunist George Homoștean, suspectat de crime împotriva umanității în cazul decesului dizidentului Gheorghe Ursu.
George Homoștean, fost ministru de Interne din perioada comunistă, este suspectat de crime împotriva umanității în cazul decesului dizidentului Gheorghe Ursu. Parchetul General cere președintelui României să formuleze cerere de urmărire penală.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.