Guvernul a aprobat vineri o Ordonanță care asigură finalizarea obiectivelor de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării prin etapa I a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDL).
Un număr de 354 de proiecte de investiții au fost selectate pentru finanțare cu fonduri nerambursabile în valoare totală de 24,7 milioane euro, a anunțat joi
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pune la dispoziție 105 milioane de euro din PNDR pentru investiții în construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces agricole către ferme.
Ministerul Agriculturii a anunțat lansarea unor apeluri pentru investiții în activități neagricole în zonele rurale. Fondurile disponibile se ridică la 150 milioane de euro, din două submăsuri ale PNDR 2014-2020.
Comisia Europeană a prezentat miercuri o viziune pe termen lung pentru zonele rurale ale UE, identificând dificultățile și preocupările cu care se confruntă acestea și evidențiind unele dintre cele mai promițătoare oportunități de care dispun.
Beneficiarii a patru submăsuri de finanțare pentru fermieri pot solicita Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) recunoașterea circumstanței excepționale a stării de alertă care duce la necesitatea suspendării contractului de finanțare
Agricultura în familie nu este o sarcină ușoară, dar un tânăr cuplu bulgar a demonstrat că agricultura durabilă poate fi o afacere de succes, ajutând totodată la revigorarea uneia dintre cele mai sărace regiuni ale UE, scrie EURACTIV Bulgaria.
În vederea reducerii disparităților teritoriale la nivel național, Ministerul dezvoltării a inițiat un grup de lucru intern pentru elaborarea unui pachet de măsuri integrate ce vor fi aprobate prin lege.
Autoritățile au efectuat plăți în valoare de circa 6 miliarde de euro din fondurile puse la dispoziție de UE pentru dezvoltarea rurală, potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
UE a aprobat joi un nou pachet de asistență bugetară destinat Republicii Moldova pentru a sprijini o serie de reforme din domeniile statului de drept și dezvoltării rurale.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.