România ocupă ultimele locuri la majoritatea indicatorilor urmăriți în Monitorul educației și formării, ediția 2018, publicat marți de Comisia Europeană.
Unul din Obiectivele Globale ale ONU pentru 2030 îl reprezintă garantarea educației de calitate și promovarea oportunităților de învățare pentru toți. Cum rămâne însă cu refugiați care și-au pierdut totul, inclusiv dreptul la educație?
Funcționează eficient colaborarea inter-sectorială în domeniul politicilor de dezvoltare, în România? Ce rol are educația globală și cât de implicați sunt tinerii în acest domeniu ne explică într-un interviu Ștefan Cibian.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.