Cvadruplă câștigătoare a Campionatului Mondial, echipa națională de handbal masculin avea șanse să pună sfârșit unei secete care se întinde de peste două decade și jumătate.
Indiferent de condițiile interne, țelul organizației CSM București s-a arătat cu fiece ocazie, avansarea către etapele finale ale celei mai vestite competiții în handbalul feminin.
Handbalul este unul dintre sporturile în care România a avut mult succes în trecut, dar, în ultima vreme, nereușitele se acumulează la nivelul reprezentativelor naționale deși cluburile autohtone cunosc un reviriment.
Într-o perioadă încărcată, auspiciile spectacolului handbalistic s-au întrepătruns cu memoria unor sentimente nedorite, care descriu, însă, cu o acuratețe foarte mare, adevărata esența a sportului.
Echipa de handbal masculin a României a fost învinsă, la Campionatul European, de Kosovo, o țară pe care Bucureștiul nu o recunoaște. Provincia și-a dobândit independența de Serbia în 2008.
Liga masculină a Campionilor a avut o traiectorie aproape unică, în lunile încadrate de necunoscut și improbabil. Campania începută pe 11 septembrie 2019 putea să înfrunte soarta spre care turneul similar al fetelor a fost ghidat.
Șaisprezece loturi și-au câștigat dreptul de a lua parte la ediția din 2020 a turneului ce închide un interval atât de complicat, inclusiv în handbalul feminin.
Aflată pentru prima oară în ipostaza de fi gazda unui regal artistic (fie el și privat de contribuția directă a mai multor națiuni importante), Turcia s-a putut ridica la înălțime pentru două finaluri de săptămână.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.