Semnificația reuniunii din acest an a Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) din China pentru Europa sugerează că globalizarea nu este deloc un fenomen pe cale de dispariție, explică „Avvenire” (Italia).
Ziua de mobilizare convocată de Forumul Rudelor Ostaticilor pentru a face presiuni asupra guvernului israelian să ajungă la un acord care să pună capăt războiului din Gaza și să aducă ostaticii acasă a început deja din zori.
Chiar și în acest întuneric, mai există încă valoarea demnității umane și nevoia de le permite să se facă auziți și celor cu care nu suntem de acord; aceasta nu e o valoare negociabilă, la care am putea renunța, scrie „The Jerusalem Post” (Israel).
Sindicatul Funcționarilor Publici și al Angajaților din sectorul public din Ungaria intensifică presiunea asupra Cabinetului pentru a crește salariile, „Népszava” (Ungaria).
Angajați ai ANAF din cel puțin cinci județe au organizat luni proteste spontane, nemulțumiți de intenția Guvernului de a reduce sporul pentru condiții vătămătoare.
Prințul moștenitor consideră că regimul mullahilor se prăbușește. El face apel la o trezire națională și susține că are un plan pentru a scoate țara din haos, scrie „Le Point” (Franța).
Politicile municipale eșuate în privința criminalității, economiei și educației i-au afectat pe imigranți mai mult decât oricare altă categorie, explică „The Wall Street Jorunal”, cu ambiția de a explica ce se întâmplă la Los Angeles.
În Irlanda de Nord este în plină desfășurare o vânătoare de străini: miercuri a fost a treia noapte de tulburări în provincia britanică, cu epicentrul în Ballymena, un oraș cu 30.000 de locuitori la aproximativ patruzeci de kilometri de Belfast.
Studenții sârbi au ridicat luni blocarea de două săptămâni a radio-televiziunii publice la Belgrad, după ce au obținut de la parlamentari alegerea membrilor organismului de reglementare a mass-media, informează AFP (Franța).
Ciocniri între manifestanți și forțele de ordine la marșul pro-Palestina de la Milano, lângă Piazzale Baiamonti. Potrivit protestatarilor, identificarea unora dintre ei de către poliție a fost factorul declanșator al tensiunilor, notează ANSA.
Oponenții lui Donald Trump s-au angajat sâmbătă în prima lor demonstrație de forță de la realegerea miliardarului, mărșăluind cu miile în câteva sute de orașe din Statele Unite, scrie „Courrier International” (Franța).
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.