În Europa, masca de protecție nu va mai fi obligatorie în avion, din 16 mai, potrivit deciziei luate de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (AESA) și de Centrul European de Control al Bolilor (ECDC).
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, în debutul ședinței de guvern, că Legea 55/2020 prevede utilizarea în continuare a măștii în toate spațiile interioare, notează Agerpres.
Curtea Constituțională a constatat marți că este neconstituțională Ordonanță de urgență a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice.
Guvernul a decis joi prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, decizie care include și o serie de noi măsuri, printre care și recomandarea ca măștile utilizate în spațiile publice să fie de tip medical sau FFP2.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă în România cu încă 30 de zile și propune, printre altele, ca măștile obligatorii în anumite spații să fie doar de tip medical sau FFP2.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis ca de vineri, ora 00:00, masca de protecție să devină obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise din București.
Purtarea măștii de protecție redevine obligatorie în aer liber, în localitățile în care rata de infectare cu COVID-19 este de peste 6 la mia de locuitori.
Premierul Florin Cîțu a declarat că, la locul de muncă, acolo unde sunt doar persoane vaccinate, se va purta în continuare mască, deși un Ordin al ministrului sănătății publicat vineri în Monitorul Oficial spune cu totul altceva.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit joi despre "România post-pandemică" și despre faptul că pandemia COVID-19 s-a redus un pic și "parcă putem să respirăm mai ușurați". Președintele a anunțat și o serie de relaxări care se aplică de sâmbătă.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a spus miercuri, într-un interviu pentru EuropaFM, că autoritățile iau în calcul eliminarea obligativității de a purta masca de protecție în spațiile deschise neaglomerate.
Turiștii care merg la mare nu vor mai trebui să poarte mască de protecție începând cu 1 iunie, dar trebuie să respecte distanțarea fizică, a anunțat, joi, premierul Florin Cîțu.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.