Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină, scrie Agerpres.
La două luni după ciocnirea dintre Trump și Zelenski de la Casa Albă, acest fond comun de investiții ar putea oferi Ucrainei garanții implicite de securitate, scrie „Le Point” (Franța).
Cheltuielile militare mondiale au înregistrat o creștere „fără precedent” anul trecut, datorită investițiilor militare sporite în Europa, a anunțat luni, într-un raport, Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI).
Un chinez care luptă pentru armata rusă susține că superiorii săi l-au închis timp de 21 de zile într-o groapă întunecată cu gratii de oțel, în care abia dacă mai avea loc să stea în picioare, informează CNN (SUA).
Recunoașterea anexării Crimeii de către Rusia ar constitui o răsturnare a regulilor care guvernează ordinea internațională, însăși legalitatea acesteia putând fi pusă sub semnul întrebării, potrivit unor specialiști în drept intervievați de AFP.
Președintele Putin a anunțat luni o oprire a „tuturor ostilităților” pe frontul din Ucraina, între 8 și 10 mai, avertizând în același timp că forțele ruse vor riposta „în cazul unei încălcări” de către Kiev, scrie „La Libre Belgique” (Belgia).
În timp ce președintele ucrainean recunoaște că țara sa nu are mijloacele de a recuceri „cu forța" Peninsula Crimeea, opoziția sugerează pentru prima dată posibilitatea de a face „concesiuni teritoriale" ca soluție „temporară".
Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a reafirmat sprijinul ferm al Poloniei pentru Ucraina în cadrul unui discurs susținut în fața legislativului de la Varșovia, cu ocazia prezentării priorităților de politică externă pentru anul 2025.
Moscova a lansat în timpul nopții de duminică spre luni trei rachete și 96 de drone cu rază lungă, în pofida solicitării Ucrainei de a prelungi încetarea focului cu cel puțin încă 30 de zile, notează „La Razon” (Spania).
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.