Șeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat miercuri seară, la Antena 3 CNN, că în negocierile SUA-Rusia de la Riad, delegația rusă a cerut o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei.
Aproape 70% dintre români cred că deciziile Curții Constituționale din ultimii ani au fost mai degrabă influențate politic, relevă un sondaj realizat de Flash Data.
Europenii trebuie să fixeze „linii roșii” în perspectiva soluționării conflictului din Ucraina și în special să se opună unei structuri de securitate bazate pe zone de influență, a opinat duminică președintele finlandez Alexander Stubb, potrivit AFP.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.