Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, a anunțat, duminică dimineață, ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit Edupedu.ro.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat duminică faptul că pentru el cel mai important moment de la debutul pandemiei COVID-19 este începerea noului an școlar
Ministrul Educației, Monica Anisie, s-a arătat „optimistă pentru începutul de an școlar”, deși recunoaște că „suntem într-o situație dificilă”, asta cu mai puțin de două zile înainte de începerea cursurilor.
Cluj-Napoca este, alături de Valencia, Viena și alte trei orașe europene, printre cei șase finaliști ai competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării în 2020 și ar putea câștiga 1 milion de euro.
Grupul de Comunicare Strategică prezintă o serie de reguli și recomandări de conduită sanitară pe care elevii și părinții trebuie să le aibă în vedere odată cu începerea anului școlar pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, au lansat și au găzduit vineri prima reuniune a Consiliului de facilitare pentru a consolida colaborarea la nivel mondial împotriva COVID-19.
Guvernul a aprobat în ședința de joi suplimentarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării cu suma de 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea Programului național "Educația în siguranță".
Premierul Ludovic Orban a declarat joi seară, în debutul ședinței de Guvern, că, în zece luni de guvernarea liberală, România a absorbit aproape 2,7 miliarde de euro din bani europeni.
Comisia Europeană a aprobat o schemă în valoare de 7,4 milioane de euro (aproximativ 35,7 milioane RON) destinată României, pentru a sprijini întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul creșterii bovinelor și care sunt afectate de pan
Comisia Europeană a încheiat miercuri o serie de discuții preliminare cu societatea BioNTech-Pfizer pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19.
Europarlamentarul USR PLUS Dragoș Tudorache propune crearea unor programe de sprijin pentru jurnaliștii de investigații, "de impact și cu susținere financiară din partea Uniunii Europene".
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că autoritățile au avut discuții privind începerea anului școlar cu prezența fizică în clase de la 1 octombrie, iar până atunci cursurile să fie online, dar nu s-a luat încă o decizie în acest sens.
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.