Care este procedura de înregistrarea a unei cereri de azil? Ce forme de asistență sunt oferite solicitanților de azil? Care a fost răspunsul autorităților române la criza din 2015 și care este planul pentru perioada următoare?

Eledor Pîrvu este directorul adjunct al Direcției Azil și Integrare din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări. La începutul acestui an, echipa EurActiv România a avut ocazia să vorbească cu dl. Pîrvu și să afle mai multe despre activitatea Direcției, precum și despre situația solicitanților de azil aflați pe teritoriul României.

  Notă importantă: Materialul video are subtitări în română și engleză și este disponibil în format HD. Vă rugăm selectați aceste elemente utilizând butonul Setări/Settings al YouTube.

Reporter: Câte centre pentru solicitanții de azil există în România?

E.P.: La nivel național avem șase centre de cazare și primire a solicitanților de azil. Direcția Azil și Integrare este responsabilă de coordonarea tuturor activităților desfășurate la nivel național în aceste șase centre regionale, precum și de coordonarea procesului de integrare.

„Avem în total 900 de locuri de cazare - 900 de locuri care, pe o perioadă de aflux masiv de imigranți sau anumite crize în domeniu, pot fi suplimentate. ”

Reporter: Care este procesul prin care trece o persoană care solicită protecție internațională pe teritoriul României?

E.P.: Persoanele intrate pe teritoriul țării noastre au dreptul, potrivit Convenției de la Geneva, să depună o cerere de azil. În România, autoritățile competente de preluarea acestor cereri de azil sunt: Poliția de Frontieră, Poliția Română și Inspectoratul General pentru Imigrări. De asemenea, se mai pot depune cereri și în penitenciar. Dar autoritatea responsabilă de procesarea acestor cereri de azil este Inspectoratul General pentru Imigrări.

Formular tip, disponibil pe pagina online a Inpectoratului General pentru Imigrări 

Așa cum am zis, avem șase centre regionale de cazare și primire a solicitanților de azil plasate strategic pe teritoriul național. Avem un centru în București, primul centru deschis pentru acest obiectiv, „Centrul Regional de Cazare și Procesare a Cererilor de Azil”. Avem un centru similar în est la Șomcuta Mare, în județul Maramureș, încă un centru la Timișoara și ultimul centru la Giurgiu, în sudul țării, la frontiera cu Bulgaria.

Avem în total 900 de locuri de cazare - 900 de locuri care, pe o perioadă de aflux masiv de imigranți sau anumite crize în domeniu, pot fi suplimentate.

Atunci când o persoană vine și solicită protecția statului român pe teritoriul țării noastre, pentru că o solicitare de azil este posibilă numai pe teritoriul național, depune această cerere de azil. Urmează procesul de înregistrare și verificare a persoanei respective din punct de vedere al siguranței și ordinii publice. Avem oameni specializați în toate cele șase centre responsabile de acest proces la nivel național - oameni specializați care înregistrează cererile, iau amprentele persoanei respective, înregistrează datele personale în bază de date a Inspectoratului General pentru Imigrări și, de asemenea, verifică identitatea în colaborare cu alte instituții la nivel național.

După procesul de înregistrare, persoana, în funcție de nevoile individuale, poate fi cazată într-unul din cele șase centre regionale prezentate mai devreme. Dacă persoana nu solicită acest lucru și se poate întreține singură pe teritoriul național, ea este liberă să își aleagă locul de domiciliu atât timp cât face dovada acestuia printr-un mijloc legal, de exemplu un contract de chirie sau un contract de comodat. I se eliberează un document temporar de identitate, urmând ca în perioada imediat următoare să fie efectuat un interviu preliminar pentru a clarifica anumite date și informații în ceea ce privește sosirea în România și pentru a stabili dacă până în momentul sosirii în România a mai tranzitat alte state ale Uniunii Europene.

„În timpul interviului, solicitantul de azil are posibilitatea de a-și expune motivele pentru care dorește și solicită protecția statului român.”

După efectuarea interviului preliminar, persoană respectivă este programată la interviul pe fond – interviu desfășurat în toate cele șase centre regionale de către ofițeri de decizie. Așa sunt denumiți ei, ofițeri de decizie și interviu - ofițeri cu o pregătire juridică obligatorie, ofițeri cu experiență în domeniu și pregătire amplă care, cu sprijinul unui interpret, efectuează interviul cu persoana respectivă. În timpul interviului, solicitantul de azil are posibilitatea de a-și expune motivele pentru care dorește și solicită protecția statului român.

După interviu, avem o perioadă în care ofițerul de decizie trebuie să analizeze cazul, trebuie să analizeze toate motivele expuse de persoana respectivă în timpul interviului. Urmează o documentare amplă cu privire la situația din țara de origine a solicitantului de azil. Sunt verificate anumite declarații ale acestuia în raport cu informații existente în surse deschise și nu numai. Avem un compartiment specializat pe această linie care poate oferi informații generale în vederea pregătirii interviului sau chiar a luării unei decizii, dar și informații punctuale ce privesc declarațiile făcute în timpul interviului de persoana respectivă. În funcție de această documentare amplă, în funcție de raportarea la situația din țările de origine, în funcție de alte dovezi depuse de solicitantul de azil, ofițerii noștri elaborează o decizie pozitivă sau negativă.

Aș începe cu decizia negativă. Atunci când o persoană primește o decizie negativă de respingere a acordării unei forme de protecție are dreptul să facă o plângere în față instanțelor judecătorești și are dreptul la cel puțin două căi de atac. In acest caz, procedura continuă mai departe în instanță. Pe toată perioada desfășurării procedurii, solicitantul de azil beneficiază de asistență conform legislației în vigoare. Fie are asigurată cazare și asistență în unul din cele șase centre regionale, fie persoana, așa cum am spus, domiciliază în oraș, în afară centrelor. Procedura continuă până la emiterea unei decizii definitive și irevocabile de către instanțe. După această decizie definitivă și irevocabilă a instanței, dacă răspunsul este negativ, persoana are obligația de a părăsi teritoriul național, într-un termen de 14 zile, de a se repatria voluntar. Dacă nu respectă acest termen, ea va fi returnată forțat cu sprijinul colegilor din cadrul Direcției pentru Migrație/Inspectoratul General pentru Imigrări. Dacă decizia este pozitivă, dată de instanță după procedura urmată, după căile de atac, sau din momentul elaborării deciziei de către ofițerul nostru, persoana obține o formă de protecție, fie statut de refugiat, fie protecție subsidiară, și are posibilitatea de a solicita statului român includerea în programul de integrare.

Acest program de integrare nu este obligatoriu. Nu putem forța persoanele, dar conform modificărilor legislative recente din domeniu, din cursul anului 2015, când România a transpus ultimele două directive obligatorii la acel moment, directiva privind procedurile și directiva privind recepția, persoana respectivă, dacă dorește sprijinul statului român, dacă dorește o formă de asistență materială în vederea integrării, este obligată să se înscrie în acest program. Mai mult, nu poate beneficia de niciun ajutor social dacă nu participă activ în programul de integrare conform planului individual redactat de către noi, de către alți ofițeri specialiști din cadrul celor șase centre regionale, împreună cu organizațiile ne-guvernamentale cu care implementăm proiecte din Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare.

Persoana respectivă este obligată să urmeze toate activitățile cuprinse pe această linie, de exemplu, activități de învățare a limbii române, activități de acomodare culturală cu societatea românească din zona în care domiciliază și, la nivel național, activități privind pregătirea profesională, accesarea unui loc de muncă sau continuarea studiilor.

Reporter: Solicitanții de azil mai primesc și alte forme de asistență?

E.P.: Pe lângă acordarea posibilității de a fi cazați în centrele noastre regionale, mai avem asistență medicală și psihologică, o alocație financiară necesară acoperirii cheltuielilor zilnice cu hrana, care în 2015 a fost majorată, și foarte multe alte activități pe care le desfășurăm inclusiv cu sprijinul organizațiilor ne-guvernamentale. Avem cel puțin trei sau patru organizații ne-guvernamentale care ne sprijină pe diferite domenii și implementează proiecte. În paralel avem proiecte cu finanțare din partea Comisiei implementate cu Consiliul Național pentru Refugiați care asistă și consiliază solicitanții de azil pe întreaga procedură, inclusiv în faza judiciară când cererea le este respinsă și depun o plângere în fața instanțelor judecătorești. Mai departe, avem organizații ne-guvernamentale care ne sprijină în zona socială cu activități recreaționale, cu consiliere pentru obținerea anumitor drepturi pe teritoriul țării noastre, obținerea alocației pentru minori, respectiv AIDROM. Mai avem organizații cu care lucrăm pe partea de asistență psihologică și medicală - fundația ICAR - și mai departe, după obținerea unei forme de protecție, în cadrul procesului de integrare, avem organizații cu care lucrăm pe partea de integrare socială în societatea românească.

Reporter: Colaborați și cu UNHCR?

E.P.: Colaborăm foarte îndeaproape. Ei sunt prezenți în România încă din 1991, când ne-au sprijinit pe partea de pregătire a personalului și pe partea de elaborare a legislației naționale în domeniu. În momentul de față colaborăm foarte bine. Avem foarte multe acțiuni de pregătire organizate cu dânșii. Avem inclusiv acțiuni de monitorizare organizate în colaborare cu ei în centrele noastre regionale – pentru monitorizarea condițiilor de recepție și a asistenței persoanelor din grupul țintă, monitorizarea procedurii de azil, a modului în care sunt desfășurate interviurile cu solicitanții de azil, a modului în care sunt luate deciziile. Sunt anumite standarde de calitate pe care le verificăm împreună.

„Criza refugiaților din 2015 a fost un moment foarte dificil...”

Reporter: Ce s-a întâmplat în 2015? Care a fost reacția autorităților? Care au fost principalele dificultăți?

E.P.: Criza refugiaților din 2015 a fost un moment foarte dificil, atât la nivel național, cât și în regiune, când autoritățile similare celor existente în România au fost supuse unei presiuni foarte mari din punctul de vedere al gestionării unor fluxuri migratorii masive pe teritoriul lor național. A fost necesară aplicarea anumitor planuri de contingență, planuri de urgență - care existau sau care au fost dezvoltate rapid acolo unde nu existau în anumite țări din regiune. De asemenea, întregul sistem din aceste țări - de asistență, de recepție sau de procesare - a fost dat peste cap din cauza situației, a numărului mare de persoane care au patruns pe teritoriile naționale într-un timp foarte scurt.

România a reacționat într-un spirit de solidaritate, a încercat să sprijine statele supuse acestei presiuni migratorii, în special Grecia, Italia, Serbia și Macedonia. Am contribuit cu experți detașați pe o perioadă destul de îndelungată, dificilă, care au sprijinit autoritățile similare din Grecia și Italia pe partea de înregistrare a cererilor de azil, pe partea de procesare și admisibilitate. Am avut un număr de aproximativ 20 de experți detașați pe perioade de cel puțin trei luni de zile în Grecia și Italia. Au făcut o treabă foarte bună, apreciată de către autoritățile din aceste țări, dar și de către Comisia Europeană. Persoanele respective au avut rolul de a face parte din echipe de sprijin coordonate de către Biroul European de Sprijin pentru Azil pentru implementarea programului de relocare intra-UE și au sprijinit de asemenea pe partea de procedură națională, separat de programul de relocare intra-UE, autoritățile similare din Grecia și Italia.

Am avut misiuni de sprijin pentru autoritățile din Serbia - unde cu un an înainte de apariția crizei am ajutat autoritățile similare să elaboreze un plan de contingență.

„România a fost prima țară la momentul respectiv cu un plan de contingență bine pregătit și pus la punct prin care autoritățile din domeniu puteau să reacționeze.”

Pe plan național, România a avut pregătit, la momentul respectiv, un plan de contingență care a fost model de preluare pentru Serbia și Republica Moldova. România a fost prima țară la momentul respectiv cu un plan de contingență bine pregătit și pus la punct prin care autoritățile din domeniu puteau să reacționeze.

Ulterior acestui plan de contingență, la nivel național a fost dezvoltată și o legislație în acest domeniu - Ordonanța de Guvern 53 din 2015 privind înființarea centrelor integrate la frontiera de stat cu atribuții pentru Poliția de Frontieră, pentru Inspectoratul General pentru Imigrări, pentru Jandarmeria Română etc.

„...în perioada viitoare este necesară o campanie de conștientizare a opiniei publice, desfășurată la nivel național, prin care să se poată reda imaginea clară, reală, a acestui fenomen, a măsurilor pe care statul român le ia pentru gestionarea acestor situații pentru asigurarea climatului de siguranță.”

Reporter: Ce ați observat în România în ceea ce privește atitudinea publică?

E.P.: România are o politică îndelungată în domeniul azilului și migrației. Problematica nu este nouă, cu toate acestea ea nu a fost intens mediatizată la nivelul întregii țări. De exemplu, în orașele unde noi avem centre regionale de cazare și primire a solicitanților de azil, persoanele erau familiarizate cu această problemă, și nu numai, și în alte zone, unde avem comunități importante de străini. Situația generată de fluxul migrator din 2015, dar și problemele din anumite țări din regiune, dar și din Europa centrală sau de vest, au făcut ca opinia publică să se modifice - nu neapărat pozitiv. Au fost și persoane care au înțeles fenomenul, imaginea reală a migrantului, imaginea reală a solicitantului de azil, a persoanei care are nevoie de protecție, care își părăsește țara în urma unui conflict armat, a unei persecuții, dar au fost și persoane care nu au înțeles fenomenul conform imaginii reale. În acest sens, cred că în perioada viitoare este necesară o campanie de conștientizare a opiniei publice, desfășurată la nivel național, prin care să se poată reda imaginea clară, reală, a acestui fenomen, a măsurilor pe care statul român le ia pentru gestionarea acestor situații pentru asigurarea climatului de siguranță.

„România, până în momentul de față, nu a avut foarte multe cereri de azil. Media anuală a cererilor de azil în România a fost de aproximativ 1500.”

Reporter: Dar au existat multe persoane care să ceară protecție din partea statului român în ultimi ani?

E.P.: România, până în momentul de față, nu a avut foarte multe cereri de azil. Media ultimilor ani a cererilor de azil în România a fost de aproximativ 1500. Doar în 2012, când am mai avut o criză în regiune, în nordul Africii, am avut un număr de peste 2000 de cereri de azil depuse. Situația diferă față de acea perioadă. În 2012, persoanele care au pătruns pe teritoriul țării noastre erau în marea majoritate migranți economici. Rata de admisibilitate, de recunoaștere a unei forme de protecție, la acel moment, era foarte redusă. Era de 10-15%, din cauza profilului acestor persoane. Situația din momentul de față, începând cu 2015, s-a modificat. Avem persoane deplasate din țări ca Siria, Irak, Afganistan, țări în care există conflicte în desfășurare, în care anumite grupuri minoritare sunt persecutate de agenți statali sau non-statali, iar persoanele pătrund pe teritoriul UE, inclusiv pe teritoriul României. Media cererilor de azil se menține. Anul trecut am avut puțin peste 1800 de cereri de azil, un număr normal, nu foarte mare, aici sunt inclusiv solicitanții de azil transferați din Grecia și Italia. Situația s-a schimbat din punct de vedere al acordării unei forme de protecție, iar ținând cont că majoritatea se califică pentru acordarea unei forme de protecție, pentru că vin din țări ca Siria sau Irak, Afganistan, bineînțeles, au primit-o, dar în urma unei analize individuale și a unei decizii bine argumentate.

În ceea ce privește programul de integrare, avem o legislație în domeniu încă din 2004, elaborată conform situației operative de la momentul respectiv. Inspectoratul General pentru Imigrări are rolul de a coordona aceste activități în domeniul integrării, multe alte instituții având un rol important. Aș aminti Ministerul Educației prin organizarea cursurilor de limba română, precum și Ministerul Muncii pentru accesul la piața forței de muncă și pentru organizarea de cursuri de pregătire profesională. Avem de asemenea autoritățile locale care ar trebui să acorde acces la locuință – un lucru foarte important pe perioada programului de integrare. Avem, de asemenea, organizațiile ne-guvernamentale cu care noi colaborăm și implementăm proiecte cu finanțare europeană pe aceasta linie, care asigura asistenta suplimentară celei acordate de guvern.

Rolul Inspectoratului General pentru Imigrări se limitează la coordonarea acestor activități, dar în principal acțiunea cea mai importantă este cea de la momentul obținerii unei forme de protecție, când ofițerii noștri specializați aflați în centrele regionale informează, consiliază persoana în ceea ce privește programul de integrare și elaborează planul individual conform nevoilor fiecărei persoane.

În perioada următoare, pentru că perioada programului se întinde pe un an de zile, persoana respectivă este asistată pe rând sau în același timp de mai multe instituții, enumerate de mine mai devreme. Persoana respectivă trebuie să aibă acces la o locuință. Legislația îi acordă drepturi în acest sens, dar în momentul de față persoanele din grupul ținta întâmpină dificultăți pe aceasta linie și nu am avut persoane care să beneficieze de o locuință socială până in prezent. La nivel național, accesul la o locuință socială este o problemă nu numai pentru cetățenii străini, dar și pentru cetățenii români. Inspectoratul General pentru Imigrări, pentru acoperirea acestei nevoi, pe termen scurt, a sprijinit persoanele cu o forma de protecție, prin finanțări europene. Am decontat în anumite cazuri chiria și utilitățile pe perioada programului de integrare și numai dacă persoana participa activ la activitățile cuprinse in planul individual.

Persoanele cu o formă de protecție, pe perioada programului de integrare, au acces la locurile noastre de cazare în centrele regionale numai în limita locurilor disponibile. Prioritate au solicitanții de azil care depun o cerere de protecție și care sunt în proces de analizare a acestei cereri. Locurile libere pot fi ocupate timp de un an de zile de persoanele care obțin o formă de protecție și numai dacă se înscriu în programul de integrare, cu condiția de a plăti o chirie si de asemenea utilitățile oferite.

Reporter: Dacă nu există locuri disponibile în centru și nu au acces la o locuință socială, există șanse să rămână pe stradă?

E.P.: Până la momentul de față, nu am avut cazuri de persoane care să nu aibă unde să locuiască. Situația operativă a făcut posibilă cazarea acestora fie în centrele noastre regionale, fie - așa cum v-am spus anterior –in locuințe private beneficiind de proiectul în derulare cu finanțare din Fondul pentru Azil, Migratie și Integrare. Comisia Europeană are ca prioritate accesul la o locuință pentru personale care obțin o formă de protecție. Acest program ne dă posibilitatea de a le deconta cheltuielile cu utilitățile și chiria pe o perioadă de maximum un an de zile.

Multe persoane care au obținut o formă de protecție au fost sprijinite și de comunitățile existente la nivel național. Avem o comunitate siriană, o comunitate irakiană, și chiar din alte țări de origine. Ele sprijină mai ales accesul la piața forței de muncă.

„Inspectoratul General pentru Imigrări a creat în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană instituția mediatorului cultural.”

Reporter: Colaborați cu aceste comunități?

E.P.: Colaborarea cu comunitățile locale reprezentative pentru anumite grupuri țintă este foarte bună. Ne întâlnim regulat, schimbăm opinii, încercăm să vedem care sunt problemele, încercăm să le rezolvăm.

Mai mult, Inspectoratul General pentru Imigrări a creat în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană instituția mediatorului cultural. Aceasta este acea persoana din rândul comunității de străini reprezentativă cu educație cel puțin medie care cunoaște limba română, și care poate media relațiile dintre societatea gazdă și persoana din grupul țintă. Avem mediatori culturali sirieni, irakieni, afgani, in principal, din rândul principalelor comunități de străini existente în România.

Reporter: Care sunt obiectivele pe 2017? Aveți dificultăți sau nevoi punctuale pe care trebuie să le rezolvați?

E.P.: Așa cum am spus mai devreme, România are o legislație în domeniul integrării încă din 2004. Principalele atribuții în acest domeniu le au anumite ministere și autorități locale. Legislația este în curs de modificare. Încercăm să ne adaptăm la situația existentă, la noile nevoi, la noile cerințe la nivel european. În acest sens, probabil legislația va suferi câteva modificări în perioada imediat următoare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, ținând cont de situația operativă de față, cu sprijinul fondurilor europene, din punct de vedere practic, a încercat să schimbe ceva în domeniu și să facă față noilor cerințe și nevoi, ca urmare a faptului că persoanele care obțin o formă de protecție - și nu numai, pentru că avem responsabilități în domeniul integrării și pentru resortisanții țărilor terțe care au o formă de ședere legală pe teritoriul național - nu mai sunt localizate numai în zona centrelor regionale, ci avem comunități importante de străini și în alte orașe, în Cluj, în Iași, Constanța, Brașov, Craiova, Oradea etc. Am încercat să regândim întregul sistem și cu sprijinul fondurile europene - prin intermediul Fondului pentru Azil, Migrație și Integrare - am creat centre regionale de integrare în 11 orașe importate unde avem comunități de străini. Aici urmărim ca toate activitățile din programul de integrare să se desfășoare centralizat - toate cursurile de limba română, cursuri de acomodare culturală, activități recreaționale, consilierea persoanelor din grupul țintă să se desfășoare pe întreg teritoriul național. Lucrăm în aceste centre regionale pentru integrare cu societatea civilă care ne sprijină prin intermediul unor contracte de grant. Pe regiunea București, avem Organizația Internațională pentru Migrație, cu centre regionale de integrare deschise în București și Craiova, și punct de lucru în Giurgiu și Pitești. Avem pe regiunea Galați, World Vision, cu un centru regional de integrare în Galați, unul în Constanța, și un punct de lucru în Brăila. De asemenea, avem pe zona Suceava, Fundația ICAR, care are două centre regionale deschise la Rădăuți și la Iași, și un punct de lucru la Vaslui. Avem pe regiunea centrului de la Șomcuta Mare - Maramureș, LADO Cluj, cu un centru regional de integrare creat în Cluj și unul în Baia Mare. Pe zona de vest, avem AIDROM România, cu un centru regional de integrare creat la Timișoara și încă unul la Oradea.

Autoritățile locale ar trebui să ne sprijine mai mult în perioada următoare, să încercăm sa găsim soluții pentru obținerea unor locuințe sociale, să acceseze fonduri europene puse la dispoziție de către Comisia Europeană pentru crearea acestor spații de cazare. În ultima perioadă, Comisia a lansat o multitudine de call-uri pe aceste linii.

Ministerele de resort cu atribuții în domeniul integrării ar putea să facă mai mult, să acceseze aceste fonduri și să-și dezvolte și ele sistemele așa cum am încercat și am reușit sa avem noi. Ministerul Educației trebuie să dezvolte metodele de învățare a limbii române, cu specific pentru învățarea de către străini . Noi încercăm să îi sprijinim pe aceasta linie, lansand un grant - tot un proiect finanțat din fonduri europene – pentru a regândi curricula existenta.

Există și situația din țările limitrofe zonelor unde există conflicte armate - Iordania, Liban și, mai ales, Turcia - de unde pleacă majoritatea grupurilor migratorii către Europa. Comisia Europeană și toate statele membre, pe lângă procesul de relocare intra-UE, sprijină implementarea soluțiilor durabile reprezentate de integrare, repatrierea voluntară sau relocare. România are în domeniul relocării extra-UE, din țări terțe, o istorie începută în anul 2008. Ne-am dezvoltat infrastructura, ne-am pregătit oamenii, am elaborat legislația, procedurile interne de lucru și până în momentul de față am reușit două operațiuni de relocare de succes – un grup de 38 de birmani din Malaysia, în 2010, și, în 2013, 40 de refugiați irakieni relocați din Turcia. Este un proces destul de dificil pentru că aceste persoane, în funcție de cotele stabilite în legislația nationala, trebuie identificate în țările terțe. Ne sprijină Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Trebuie efectuată o procedură de înregistrare și intervievare a acestor persoane în țara de prim azil. Persoanele trec printr-un proces de verificare amplu până la luarea unei decizii și transferul in România. Suntem în curs de relocare a unui grup de 15 sirieni din Turcia conform cotei pe anul 2014.

România a susținut permanent principiul solidarității având o istorie frumoasă în acest domeniu, de implementare a soluțiilor durabile, iar în cadrul centrului regional de la Timișoara, în baza unui acord tripartit încheiat între guvernul României, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație, avem un centru de tranzit în regim de urgență de 200 de locuri unde pot fi evacuați temporar pe teritoriul național la propunerea Înaltului Comisariat refugiați în limita locurilor disponibile, pentru o perioadă de șase luni de zile - cazuri sensibile, extreme, din grupuri persecutate în țări terțe, ce trebuie evacuate de urgență. Libertatea de mișcare le este limitată, au acces numai la facilitățile existente în centrul de la Timișoara. De aici, persoanele sunt relocate ulterior în alte țări. Toate cheltuielile sunt suportate de către Înaltul Comisariat pentru Refugiați.

Autori: Andrei Schwartz (interviu), Dani Drăgan (filmări și editare video), Paula Căbescu (editare și subtitrări)


Proiectul nostru

Ruta pe care refugiații curg din Siria spre Europa nu s-a închis după vârful din anul 2015. Doar numărul celor care ajung în Vestul bogat și plin de oportunități a scăzut, după ce traseul s-a îngreunat mult față de conjunctura favorabilă din urmă cu un an și ceva.

Unele state și-au închis, practic, granițele, forțând valul de oameni sa le ocolească sau blocând pur si simplu drumul lor spre visul european.

Ajutarea refugiaților este în continuare o problemă pentru statele sărace din regiune, care nu au suficiente resurse pentru a-i găzdui și care s-au trezit, peste noapte, cu mii de oameni vulnerabili pentru care trebuie să asigure condiții minime de viață.

EurActiv România a documentat cu sprijinul financiar oferit de German Marshall Fund – Black Sea Trust, dificultățile și tragediile imigranților și refugiaților mai vechi sau mai noi din Orientul Mijlociu care bat la poarta Europei. Ne-am uitat mai atent la provocările cu care se confruntă, dar și la oportunitățile pe care le pot accesa pentru a-și reface viața, la povești de groază despre modul în care oamenii au scăpat de la moarte și la exemple formidabile de compasiune, la prejudecăți înșelătoare și neînțelegeri ce privesc realitățile zilnice și la cazuri extraordinare de integrare.