Organismele de promovare a egalității din UE au un potențial semnificativ de a contribui la crearea unor societăți mai egale și, de altfel, s-au dovedit deja a fi eficienți agenți ai schimbării.
Pactul ecologic european prezintă atât oportunități și provocări pentru fermierii spanioli, spun părțile interesate, subliniind că Spania are nevoie de mai mult sprijin în tranziția către un model de agricultură mai durabil, scrie EFE Agro.
De la debutul pandemiei de COVID-19, discuțiile despre rasism, în special rasismul la adresa asiaticilor, au revenit în atenția mediei. Cu toate acestea, ura la adresa asiaticilor continuă să se răspândească în mediul online.
În loc să combată dezinformarea cu privire la migranți, profesioniștii în comunicare și factorii de decizie ar trebui să promoveze mesaje alternative pentru a minimiza rolul celor care seamănă frica, arată un studiu publicat recent.
Redacțiile din Europa sunt încă predominant albe și de clasă mijlocie, deși societățile se schimbă cu o viteză rapidă. Experții solicită sectorului să se schimbe și să le permită jurnaliștilor să reflecte societatea așa cum este.
Organizațiile media au atras atenția în nenumărate rânduri asupra scăderii pluralismului mass-media în Ungaria lui Viktor Orbán. Investitorii străini din sectorul mass-media au plecat din piața est-europeană, iar cei rămași s-au adaptat.
Cea mai mare parte a lumii se concentrează pe schimbările climatice și pașii necesari pentru a le combate, dar un alt aspect critic în privința mediului - protejarea biodiversității - nu reușește să atragă atenția pe care ar merita-o.
Discuția privind viitorul industriei biotehnologice în UE s-a aprins după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că mutageneza trebuie, în principiu, să fie reglementată în baza Directivei privind organismele modificate genetic (OMG).
Dezvoltarea României este indisolubil legată de absorbția fondurilor europene. Prin politica de coeziune, principalul său instrument de finanțare a investițiilor, UE alocă zeci de miliarde de euro pentru proiecte economice și sociale.
Eu sper că el trăiește și că nu mi l-au luat pentru organe. L-am vândut. Așa reiese. L-am auzit doar cum a plâns când l-au scos din mine. Câteva secunde. Nu am reușit nici să deschid ochii ca să-l văd. Mi l-au luat și l-au dus. O fi fată sau băiețel?
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.