Ministrul francez de externe, Alain Juppe, a reafirmat marti, la Paris, pozitia Frantei potrivit careia Romania are vocatia de a adera la spatiul Schengen si ca Franta recunoaste eforturile tarii noastre in pregatirea pentru aderare, insa Parisul considera ca mai sunt necesare eforturi pentru intrarea in Schengen.

''Am abordat chestiunea foarte sensibila a aderarii Romaniei la spatiul Schengen, intr-o maniera foarte amicala si deschisa. Am reafirmat cu aceasta ocazie pozitia franceza conform careia Romania are vocatia de a adera la spatiul Schengen - aderare ce are loc de indata ce toate conditiile sunt indeplinite in acest sens'', a spus Juppe, dupa intrevederea avuta cu ministrul roman de externe Teodor Baconschi, aflat intr-o vizita oficiala la Paris, citat de Agerpres.

Referitor la Parteneriatul Estic, seful diplomatiei franceze a spus ca Franta va continua sa fie un actor implicat in initiativa Grupului de prietenie pentru sustinerea perspectivei europene a Republicii Moldova.

Pe de alta parte, Franta si Romania sustin ca Politica agricola comuna trebuie sa ramana una solida dupa 2013, in opinia Parisului fiind o greseala eventuala reducere a mijloacelor financiare de dezvoltare a acestei politici, care este un element important pentru bunastarea Europei si a lumii, dupa cum aprecia oficialul francez.

La randul sau, Teodor Baconschi si-a exprimat speranta ca Romania si Franta ''vor putea conlucra, intr-o maniera constructiva in toate dosarele, pentru gasirea unei solutii realiste, convenabile pentru cele doua tari''.

Catalina Ciociltan