Teodorovici: Pe noile programe vom lansa întreaga sumă disponibilă la primele apeluri de proiecte
Ministrul Fondurilor Europene a declarat că întreaga sumă disponibilă pentru o linie de finanțare, pe noile Programe Operaționale, va fi lansată de la început, permițând depunere continuă până la epuizarea bugetului.
Teodorovici a explicat că astfel va exista o infuzie puternică de fonduri în economie timp de un an sau doi și astfel economia își va crea capacitatea de a susține, în anii ce vor urma, alte investiții.
Ministrul a mai explicat că programele de finanțare europene și naționale ar trebui corelate, ca proceduri de accesare și domenii vizate, astfel încât finanțarea publică să se facă într-un cadru coerent.
Transpunerea Directivelor europene în domeniul achizițiilor publice este un alt subiect sensibil, abordat de Eugen Teodorovici în interviul VIDEO.
Întrebat de EurActiv care este punctul de vedere legat de proiectul de lege publicat de ANRMAP, ministrul a spus că Directivele europene vor fi transpuse printr-un pachet de patru documente legislative. Cel deja publicat este numai o primă versiune care va necesita multe îmbunătățiri.
Comentarii