Președintele american Joe Biden, vizibil marcat, a lansat marți un apel la a "înfrunta lobby-ul armelor" astfel încât să fie luate măsuri de reglementare, în timp ce America reintră în coșmarul recurent al atacurilor armate în școli, notează AFP.

"Speram devenind președinte să nu am de a face cu asta", a afirmat democratul de 79 de ani, ajuns în fața camerelor de luat vederi la Casa Albă, la câteva ore după ce 18 copii și cel puțin un adult au fost uciși într-un atac armat la o școală primară din Uvalde, statul Texas.

"Când, pentru numele lui Dumnezeu, vom înfrunta cu lobby-ul armelor?", a spus președintele, informat despre tragedie în avionul care îl readucea dintr-un turneu diplomatic în Asia, relatează Agerpres.

"Sunt dezgustat și obosit", a mai declarat el.

"Nu-mi spuneți că nu putem avea un impact asupra acestui măcel", a spus din nou Joe Biden, în legătură cu flagelul morților din cauza armelor de foc în Statele Unite. Cu fața atrasă, el a îndemnat la "transformarea durerii în acțiune" pentru a reglementa mai mult armele în țară și, în special, armele de asalt.

"Fabricanții de arme au petrecut două decenii promovând agresiv armele de asalt care le aduc cele mai importante profituri", a denunțat el.



De asemenea, președintele democrat a criticat opoziția republicană, care îi blochează toate încercările de a trece prin Congres o serie de măsuri, cum ar fi verificarea obligatorie a cazierului și antecedentelor psihiatrice ale persoanelor care cumpără arme.

Tabăra conservatoare a refuzat până în prezent să aplice o interdicție privind comercializarea puștilor de asalt către civili, precum cea care a existat în Statele Unite între 1994 și 2004 pentru anumite arme semiautomate.

"Pe cei care blochează sau întârzie legislația de bun simț privind armele (...) nu îi vom uita", a mai spus Joe Biden, care poate emite doar decrete controlând limitat circulația armelor de foc.

"A pierde un copil este ca și cum ți s-ar smulge o parte din suflet", a mai lansat acest fervent catolic, care a pierdut el însuși doi copii, o fiică încă bebeluș într-un accident și un fiu adult mort de cancer.

Și-a făcut cadou o armă

Cel puțin 19 copii și doi adulți au fost uciși marți într-un atac armat la o școală elementară din Uvalde, Texas, potrivit Departamentului pentru siguranță publică din acest stat.

Atacatorul - Salvador Ramos (18 ani) - este mort, au anunțat oficialii.

Ramos și-a împușcat bunica înainte de atacul armat. Aceasta se află la spital, fiind într-o situație critică.

Salvador Ramos s-a născut în Dakota de Nord, a declarat pentru CNN senatorul Roland Guitierrez.

Potrivit Reuters, el a acționat singur și momentan nu e cunoscut motivul atacului.

Gutierrez a precizat că Ramos și-a cumpărat arma legal, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Acesta e cel mai sângeros atac armat din ultimii 10 ani din SUA.