Vizita lui Donald Trump în Regatul Unit nu este lipsită de controverse, iar londonezii au organizat mai multe mișcări de protest pe străzile orașului.

Protestatari au lansat vineri pe cerul Londrei, lângă clădirea parlamentului britanic, un balon portocaliu de șase metri reprezentându-l pe Donald Trump ca pe un bebeluș în scutece, informează agenția de presă dpa.

"Sistemul strâmb, fals, a aruncat cu tot ce a putut în mine... V-am spus că voi zbura și iată-mă!", l-au citat organizatorii, pe Twitter, pe "bebelușul-Trump".

Zeci de susținători și jurnaliști au privit cum "babysitteri" ai lui Trump, în veste foarte vizibile, păzeau balonul în timp ce acesta era umflat. Balonul și-a luat zborul la orele locale 09:30 (08:30 GMT), după cum era planificat.

Unii critici l-au atacat pe primarul Londrei, Sadiq Khan, pentru că a permis acțiunea, după ce biroul său de presă a anunțat că el a aprobat-o pentru că "susține dreptul la protest pașnic și înțelege că aceasta poate lua numeroase forme".

Mai multe mișcări de protest sunt planificate pentru vineri în Londra.