Plenul reunit al celor două Camere a dezbătut luni, până târziu în noapte, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021 și pe cel al legii asigurărilor sociale de stat. Dezbaterile se reiau marți.

UPDATE

Dezbaterile s-au încheiat în jurul orei 2:00 și vor fi reluate marți, de la ora 10:00.

+++

 

+++

 

Cu câteva minute înainte de ora 00:00, liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a cerut ca programul de lucru să fie prelungit până la ora 02:00. Liderul deputaților PSD a cerut ca parlamentarii să lucreze până la 07:00. Orban i-a spus că programul se poate prelungi, dar trebuie ca parlamentarii să și reziste.

Orban a solicitat o pauză până la ora 00:20.

Deputatul AUR George Simion a făcut apel către senatori și deputați să adopte câteva amendamente doar pentru a nu irosi timpul. 

+++

Este ora 23:00, iar dezbaterile nu s-au finalizat încă. Social-democrații își susțin amendamentele în plen, dar până acum niciunul nu a fost adoptat. 

+++

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a cerut ca cei 50 de milioane de lei pentru pensiile speciale ale parlamentarilor, prevăzuți în buget înainte de promulgarea legii prin care beneficiile foștilor parlamentari au fost tăiate, să fie alocați la Ministerul Muncii sub formă de vouchere pentru stimularea natalității. În caz contrar, PSD vrea ca raportul legii bugetului să intre din nou în Comisie.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a spus că amendamentul cu propunerea PSD trebuia făcut în Comisie, nu acum. În replică, Simonis a spus că nu a putut să depună amendamentul în Comisie pentru că termenul de depunere a amendamentelor a expirat înainte ca președintele Iohannis să promulge legea, iar Comisia de buget-finanțe a refuzat să-și asume propunerea.

+++

A început dezbaterea pe articole a legii bugetului de stat. Timpul total alocat a fost stabilit la 600 de minute, iar timpul pentru fiecare anexă a fost limitat în funcție de numărul de amendamentele depuse - 65 de minute.  

+++

Dezbaterea generală s-a încheiat, iar dezbaterile pe articole vor începe la 18:30.

+++

Ovidiu Ganț, din Grupul minorităților, remarcă nivelul extrem de scăzut al discursului parlamentar și se întreabă cum va putea Parlamentul să recâștige încrederea cetățenilor.

+++

Senatoarea Diana Șoșoacă l-a întrebat pe Orban de ce nu a luat banii pe care i-a dat PNL la televiziunile partenere pentru a majora alocațiilor copiilor. Ea a cerut oprirea stării de alertă la fel ca în Cehia, iar economia va merge bine. 

În realitate, Parlamentul ceh a votat vinerea trecută instituirea stării de urgență, între 27 februarie și 28 martie.

De asemenea, ea i-a spus lui Ciolacu că îl așteaptă la manifestația din 7 martie din Piața Victoriei, dar suținătorii ei nu vor purta mască.

+++

”Fără modestie vă spun că bugetul acesta e cea mai importantă realizare de când am început această guvernare”, a susținut în plenul reunit premierul Florin Cîțu.

Bugetul de stat pe 2021 are două elemente definitorii:

- începem reforma în toate cotloanele satului român, oprim 30 de ani de furt pesedist din banii publici

- e o declarație fermă că drumul României e în Europa, garantăm românilor siguranță și securitate

Parlamentarii PSD sunt gălăgioși și au pus pe pupitrul la care se află cei doi lideri ai camerelor două păpuși. Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban le-a cerut să se comporte civilizat. 

 

 

 

Sursa foto: PSD

+++

”Nu ați depășit vârsta copiilor”, a replicat Cîțu, în momentul în care aleșii social-democrați au început să strige ”Alocații! Alocații!”.

”Furtul se oprește aici ... De 30 de ani, clasa politică a fugit de reformă”, a mai spus Cîțu, având pe fundal vociferările social-democraților.

- Vom avea mai puțini oameni în consiliile de administrație ale companiilor de stat

- e urgentă și necesară reforma administrației locale 

+++

Marcel Ciolacu remarcă faptul că în România anului 2021 există o singură femeie în Guvern.

”N-am cunoscut un mincinos mai patologic ca dvs”, îi spune liderul PSD lui Cîțu, iar lui Orban că e ”ultimul brontozaur” din politica românească.

- acum în CA-uri sunt ”nepoatele, amantele și politrucii dvs”

- ”chiar nu vă e rușine să ne acuzați de furt”

- ”acest buget e o infracțiune”, nimeni în 30 de ani nu și-a permis să vină cu o anexă direcționată doar către o anumită formațiune politică, a spus Ciolacu, adăugând că PSD nu va vota acest buget.

+++

”Haideți să muncim pentru popor”, zice senatoarea PSD Gabriela Firea, care pledează pentru aprobarea amendamentului privind mărirea alocației pentru copii.

+++

”Asta e țara lui Impozit Vodă”, și-a început George Simion discursul, criticând bugetul și respingerea celor peste 3.400 de amendamente depuse de AUR.

- Nu e corect să n-avem în buget un proiect de țară

- De ce n-ați tăiat banii de la partidele politice?

- O să vă votăm bugetul dacă tăiați banii de la partide, noi nu vrem să luăm cei patru milioane de euro care ne revin, stă în pix-ul dvs. Acceptați oferta AUR? Să se ducă banii la construirea unui spital? 

+++

Sorin Grindeanu (PSD): Nu le puteți explica oamenilor de ce înghețați salariul minim și pensiile, dar finanțați prin scheme de stat mulținaționalele

- foștii apostoli ai austerității din 2010 - FMI - și-au schimbat total filosofia și avertizează că povara crizei e suportată pe tineri, seniori și de grupurile vulnerabile

- acest buget confirmă pierderea întregii bunăstări acumulate în vremea guvernării PSD

+++

Un număr de 3.523 de amendamente depuse la proiectul bugetului de stat pe 2021 și 3 la proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat au fost respinse de Comisiile de buget-finanțe, cele două proiecte fiind aprobate în forma transmisă de Guvern, potrivit rapoartelor Comisiilor de buget-finanțe depuse luni la Birourile permanente reunite, notează Agerpres.

"În cadrul dezbaterilor desfășurate în perioada 25-27 februarie, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege și anexele acestuia, raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acesteia pe anii 2022-2024, avizele asupra proiectului de lege, precum și amendamentele formulate de senatori și deputați și au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport comun de admitere asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2021 în forma prezentată de inițiator", prevede raportul comun asupra proiectului legii bugetului de stat, potrivit sursei citate.

Amendamentele au fost depuse, în principal, de deputați și senatori PSD, dar și de parlamentari ai AUR și niciunul nu a fost acceptat la dezbaterile din comisii.

Proiectul bugetului de stat și cel al asigurărilor de stat și rapoartele comisiilor urmează să intre luni în dezbaterea plenului Parlamentului, unde deputații și senatorii pot să susțină amendamentele respinse.Birourile permanente vor stabili, anterior, timpii de dezbatere în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului.

Votul final asupra celor două proiecte de buget este programat pentru marți.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat luni că liberalii vor susține la dezbaterile din plenul Parlamentului bugetul în forma adoptată de Guvern și comisiile de specialitate.

"Susținem acest buget. (...) Noi am solicitat mobilizarea tuturor parlamentarilor din cele trei formațiuni ale coaliției și, de asemenea, din grupul parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților. Contăm pe o prezență masivă. De asemenea, le-am transmis miniștrilor care sunt parlamentari să fie prezenți la dezbaterile parlamentare. Sunt convins că, având o mobilizare exemplară, vom reuși să adoptăm bugetul în termenul propus", a afirmat Orban.