Comisia Europeană: Bulgaria, Croația și România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen
Ylva Johansson, comisara europeană pentru afaceri interne, a reiterat miercuri faptul că Bulgaria, Croația și România îndeplinesc criteriile de aderare la Spațiul Schengen.
”Toate statele membre UE au obligația de a intra în Schengen atunci când îndeplinesc criteriile. În pezent, avem trei state membre care îndeplinesc criteriile și așteaptă să poată intra în Schengen”, a declarat Ylva Johansson, într-o conferință de presă în care a prezentat propuneri în vederea reformării acestui spațiu de liberă circulație.
Ea și-a exprimat speranță că statele membre (Consiliul UE) va lua decizia în curând, ”astfel încât și Bulgaria, Croația și România să devină membre cu drepturi depline ale Spațiului Schengen”.
Comisia Europeană a declarat în ultimii ani în mai multe rânduri că Bulgaria și România îndeplinesc criteriile și a cerut Consiliului să ia o decizie.
Unele state membre, cea mai vocală fiind Olanda, și-au exprimat reticența în legătură cu primirea Bulgariei și României.
În ceea ce privește Croația, aceasta ar putea intra înaintea celor două state membre mai vechi, după ce în 2019 Comisia a anunțat că îndeplinește criteriile pentru a fi primită.
Întrebat ce poate face Executivul de la Bruxelles pentru a convinge statele membre reticente la aderarea Bulgariei și României, Margaritis Schinas, comisarul pentru promovarea modului de viață european, a declarat că în noua strategie extinderea Spațiului Schengen ”reprezintă o prioritate”.
Comentarii