La Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța sunt mai multe nereguli, astfel că premierul Florin Cîțu i-a cerut primarului Vergil Chițac să-o demită pe managera instituției.

”E de neacceptat să se întâmple aceste lucruri, astfel de tragedii în spitalele din România și e o realitate pe care, începând din acest an, încercăm să o modificăm după 20-30 de ani în care nu s-a făcut aproape nimic pentru sistemul de sănătate din România”, a declarat vineri după-amiază premierul Florin Cîțu, într-o scurtă declarație de presă susținută la Palatul Victoria.

El nu a dorit să vorbească despre cauzele incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța, precizând că așteaptă informațiile pentru a vedea ”exact ce s-a întamplat”.

”În acest moment e important ca Ministerul sănătății să se uite care sunt soluțiile ca pe termen scurt, imediat ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple”, mai ales că sunt presiuni pe sistemul de sănătate în contextul pandemic, a spus premierul.

Totodată, el i-a întrebat pe specialiști dacă această tragedi putea fi evitată.

Pe termen mediu, e important să fie implementate proiectele din PNRR, pentru a avea o infrastructură spitalicească modernă.

El a mai precizat că tragedia arată că România a intrat în valul 4 cu un număr insuficient de patruri, dar și cu secții nepregătite.

Premierul l-a sunat pe primarul liberal din Constanța, Vergil Chițac, pentru a o demite pe managera spitalului.

Florin Cîțu a explicat că ISU a înștiințat în 2017 conducerea unității spitalicești că trebuie să obțină aviz de securitate la incendiu, având în vedere efectuarea unor lucrări de modificare la clădire: ”Nici până azi spitalul nu a depus cerere de autorizare”.

Potrivit HotNews.ro, obținerea autorizației de securitate la incendiu, proiectul de mărire a puterii electrice instalate și sistemul de detecție pentru incendiu se numără printre obiectivele tăiate de Primăria Constanța de pe lista de investiții la Spitalul de Boli Infecțioase din oraș.

Primarul liberal din Constanța, Vergil Chițac, a declarat, după tragedie, că ISU a constatat anumite nereguli la Spitalul de Boli Infecțioase, iar conducerea unității medicale a făcut un plan de remediere a acestora și a trimis documentele la ISU.

Primarul afirmă că unitatea medicală avea tot ce era necesar. 

Totodată, premierul a respins acuzații subfinanțării sistemului medical, subliniind că bani au existat, dar se pare că nu au fost folosiți cum trebuie în această situație.

Vineri, premierul a semnat ordinul prin care l-a demis pe președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) care nu a făcut nicio evaluare a spitalelor de când a preluat funcția. 

Vlad Berbecar, care a aflat de la televizor că a fost demis de premierul Florin Cîțu, susține că de la numirea sa în funcție nu au mai avut loc evaluări ale unităților sanitare, din cauza pandemiei.


Incendiu la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța; 7 pacienți au murit

Mai mult pe EurActiv »