Oamenii au început să se adune în Piața Victoriei pentru a participat la protestul anunțat pentru această seară, ca replică la intenția PSD de a modifica prin ordonanță de urgență Codul penal. Și în alte orașe sunt anunțate proteste.

Peste 3.500 de persoane au protestat, pentru a șasea zi consecutiv, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la Sibiu - 3.000, la Timișoara au ieșit în stradă circa 2.500 de oameni, iar la Oradea, după modelul Clujului, au fost instalate corturi. 

În Piața Victoriei numărul protestatarilor se ridică la circa 10.000. Oamenii îi cântă ”Mulți ani primească" lui Liviu Dragnea și scandează "CCR, sluga PSD".

”SOLIDARITATE! Hai în stradă!Aceiași actori, același tupeu de borfaș!Dupa 600.000 de oameni în stradă în 2017 și alte zeci și sute de mii ieșiți anul acesta, dublul infractor dorește să "reînvie" fatidica OUG 13.

(Dacă lucrurile se precipita, astăzi sau mâine, suntem pregătiți oricând)

Ce vrea Dragnea acum: 

Impunerea unui prag de 200.000 de euro și scăderea limitelor pedepsei, de la 2 la 7 ani cât este în prezent, la 1 – 5 ani. Codul penal va intra în dezbaterea comisiei speciale condusă de nimeni altul decât obedientul Florin Iordache, fostul artizan al Ordonanței de Urgență 13.Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat joi 21 iunie, în primă instanță, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu”, a postat pe Facebook ”Corupția ucide”.


Și Tudor Chirilă i-a transmis lui Liviu Dragnea un mesaj video:

”Mie, sincer, domnul Dragnea, mi-e frică de dumneavoastră. Vă spun foarte sincer. Mie mi-e frică de țara asta, mi-e frică, pentru că asemenea declarații mă fac să mă gândesc că dvs. ați putea să vă doriți să-i speriați pe cetățenii care nu sunt de acord cu dvs. și poate chestia asta vă bucură, dar nu e normal ca unui cetățean român să-i fie frică de politicianul pe care îl plătește, pentru că acolo infinitezimal există și banii din taxele pe care le plătesc”.