Comisarul european, Cecilia Malmström, discută despre soluționarea litigiilor rezultate din Acordul de Liber Schimb între UE și SUA (TTIP)
Astăzi (6 mai 2015), începând cu ora 16:30 (CET), deputații europeni și comisarul pentru comerț, Cecilia Malmström, vor prezenta noi propuneri eficiente de rezolvare a posibilelor litigii apărute între investitorii străini și state, odată cu punerea în aplicare a Acordului de Liber Schimb dintre UE și SUA, aflat încă în negociere.
În rândul MEP-ilor părerile rămân împărțite în ceea ce privește TTIP. Astfel, dacă unii eurodeputați susțin încă păstrarea normelor actuale, aflate în vigoare, potrivit cărora disputele internaționale privind investițiile continuă să fie stabilite de arbitrii din cadrul tribunalelor de arbitraj internațional (sau așa-numitele ISDS), alții preferă actualizarea acestora și îmbunătățirea lor.
Există însă și europarlamentari care s-au opus includerii unui mecanism internațional de arbitraj, în domeniul TTIP preferând astfel soluționarea cazurilor respective în cadrul sistemelor juridice naționale ale părților.
Cecilia Malmström, comisarul UE pentru comerț, va încerca astfel să abordeze noi soluții în ceea ce privește litigiile, susținând crearea unui tribunal permanent dedicat investițiilor internaționale. Conceptul care urmează să fie susținut astăzi de Malmström a fost prezentat în formă scrisă la începutul acestei săptămâni.
Dezbaterea poate fi urmărită LIVE, începând cu ora 17:30 (ora României), pe EP Live, EbS sau Twitter (@EP_Tradeand our Storify (#TTIP #ISDS).
Sursă: Parlamentul European
Comentarii