Comisia parlamentara specială pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției s-a reunit luni, de la ora 12:00, pentru dezbateri asupra modificărilor la Codul de Procedura Penală.

UPDATE

Cu 15 voturi ”pentru” și șase ”împotrivă”, Comisia Iordache a dat aviz pozitiv modificărilor, în forma venită de la Senat. Camera Deputaților își va prelungi plenul de luni, pentru a vota începând cu ora 18:00 proiectul de lege. După încheierea ședinței Comisiei, Florin Iordache a fugit de jurnaliști, refuzând să le răspundă la întrebări.



+++

Pe ordinea de zi se află și reexaminarea, la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Propunerea de modificare a Codului de Procedură Penală a fost adoptată săptămâna trecută de Senat. For decizional este Camera Deputaților. PSD dorește ca plenul Camerei să voteze în cursul acestei săptâmâni proiectul de lege.