Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene i-a asigurat pe oficialii români că e foarte bine informat și le-a transmis că ridicarea MCV depinde de îndeplinirea tuturor condiționalităților.

Live text:

Mesajul meu: s-au realizat multe în ultimii ani pentru consolidarea justiţiei, dar trebuie să alergaţi în direcţia bună, mai sunt câteva condiţionalităţi de îndeplinit pentru ridicarea MCV.

"S-au realizat foarte multe în 20 ani în ceea ce priveşte consolidarea sistemului de Justiţie, crearea unui sistem de Justiţie cu adevărat independent în România. S-au realizat foarte multe în ultimii 11 ani de când România s-a alăturat Uniunii Europene, cu MCV în vigoare. E ca şi cum alergăm un maraton şi acum suntem pe ultima sută de metri a acelui maraton. Mesajul meu pentru astăzi este: continuaţi să alergaţi, dar nu în direcţia greşită! Alergaţi în continuare către finish-ul maratonului, pentru că aproape am ajuns acolo. Mai sunt doar câteva recomandări ale Comisiei care încă trebuie îndeplinite, însă nu vă opriţi, nu staţi locului pentru numele lui Dumnezeu, nu începeţi să alergaţi în direcţia opusă!".

 Cel mai important: toţi cei implicaţi să lucreze din greu şi împreună, nu unii împotriva altora.

  • trebuie să ne intensificăm contactele, voi fi la dispoziţia lor în fiecare zi, dacă e nevoie.
  • până acum unii au zis că Executivul european nu a înţeles bine, de aici înainte nu va mai exista această scuză, ştim foarte bine ce se întâmplă.
  • atacarea sistemului de Justiţie în mass-media, în dezbateri publice poate duce la riscul creării în rândul populaţiei din România a impresiei că ceva nu merge bine cu Justiţia. Întotdeauna sunt posibile îmbunătăţiri, uneori chiar de dorit, însă respectarea rolului celuilalt, respect pentru sistemul de Justiţie, pentru Executiv, pentru Legislativ sunt necesare pentru a crea o modalitate de lucru care se bazează pe cooperare şi ne va duce la momentul în care putem afirma că putem încheia MCV-ul.
  • premierul Dăncilă şi-a exprimat dorinţa ca MCV să se încheie înainte de preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, i-am spus că nu e imposibil, dar e nevoie să fie îndeplinite toate condiţiile.

Întrebări:

Întrebat dacă există diferenţe între ce ştia înainte de vizită şi ce a aflat astăzi, Timmermans a replicat: Nu.

"Angela Cristea mă informează întodeauna corect", a spus Timmermans, întrebat de acuzaţiile aduse şefei Reprezentanţei Comisiei Europene privind informarea incorectă a Bruxellesului.

Întrebat dacă România a făcut paşi înapoi privind lupta anticorupţie anul trecut, Timmermans a răspuns: "Aşa cum am arătat şi în ultimul raport MCV, nu suntem satisfăcuţi cu progresele făcute, nu au fost suficiente progrese, în unele zone s-a bătut pasul pe loc, dar acest lucru se poate rezolva".

Întrebat de demersul de suspendare a şefei DNA, Timmermans a declarat că, dacă există probleme cu magistraţii, sunt instituţii în sistem care se pot ocupa, nu politicienii ar trebui să se ocupe, e important pentru separarea puterilor în stat.

  • Timmermans i-a spus lui Dragnea că social-democraţii din Europa trebuie să discute despre locuri de muncă, despre sistemul medical, educaţie, trebuie să lăsăm în urmă reforma sistemului judiciar.
  • toate discuţiile nu au legătură cu Schengen, e timp ca România să fie primită în acest spaţiu.
  • Referitor la activarea art. 7, oficialul a sps că nu există o ameninţare sistemică la adresa statului drept, "aveţi o justiţie puternică şi independentă", situaţia e diferită faţă de cea din alte ţări.
  • despre legarea fondurilor de respectarea statului de drept: ne gândim la un mecanism prin care toate fondurile, inclusiv din agricultură, să nu fie cheltuite în mod greşit. E important ca toatele statele să adere la instituţia Procurorului european.
  • propunerea CE privind viitorul cadru bugetar va fi prezentată în mai: "În cadrul discuţiilor de pregătire, ne-am gândit cum putem să ne asigurăm că fondurile europene sunt cheltuite în conformitate cu principiul bunei administrări şi al statului de drept. Ne gândim la un mecanism care să asigure ca toate fondurile, nu vorbim doar de cele structurale sau de coeziune, inclusiv fondurile din agricultură şi alte plăţi, să poată fi verificate, astfel încât să ne asigurăm că nu sunt cheltuite prost".
  • Timmermans a spus că acest mecanism se va aplica tuturor statelor membre.

***

Frans Timmermans a fost primit la Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, de la care a primit asigurări că "sistemul judiciar este independent pe deplin și funcţionează eficient".

Oficialul european a avut întrevederi şi cu liderii celor două Camere. Preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu a transmis un comunicat în care a reiterat importanța sprijinului și cooperării din partea Comisiei pentru "încheierea neîntârziată" a MCV care grevează statutul României de membru cu drepturi depline în UE.

Timmermans s-a întâlnit şi cu premierul Viorica Dăncilă, întrevedere la care au luat parte şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu. Totodată, el a avut o discuţie cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.