Deputații europeni participanți la misiunea comisiei REGI în România, împreună cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, au susținut marți o conferință de presă la Primăria Cluj-Napoca.

Conferința de presă a prilejuitprezentarea concluziilor misiunii de trei zile în România, care se concentrează pe investițiile de infrastructură și mediu finanțate de UE în regiunile nord-vest și centru.

În perioada 15-17 mai 2023, șapte deputați din cadrul Comisiei pentru dezvoltare regională a PE (Comisia REGI) se află în regiunile de nord-vest și centru ale României pentru a vizita proiectele de infrastructură și mediu sprijinite din resursele politicii de coeziune.

Discuțiile includ și problemele legate de programare și absorbția fondurilor.

În contextul crizei combinate de energie și inflație, precum și al impactului considerabil pe care războiul din Ucraina îl are asupra regiunilor din România, deputații europeni analizează situația din teren și discută provocările actuale și nevoile viitoare cu reprezentanții locali și regionali, precum și cu beneficiarii fondurilor.

Membrii delegației:

- Younous OMARJEE (Grupul Stângii din Parlamentul European - GUE/NGL, FR), șeful delegației;

- Daniel BUDA (PPE, România)

- Corina CREȚU (S&D, România)

- Mircea-Gheorghe HAVA (PPE, România)

- Krzysztof HETMAN (PPE, Polonia)

- Dan MOTREANU (PPE, România)

- Andrei NOVAKOV (PPE, Bulgaria)