Poliția Română: Spirt obținut din lichid de parbriz
Polițiștii au efectuat percheziții în județele Prahova, Argeș și Ilfov într-un dosar în care sunt vizațe persoane suspectate că au falsificat spirt, produs aflat la mare căutare din cauza pandemiei de coronavirus.
În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii din Prahova, Argeș, Ilfov, au fost indisponibilizate 2.892 de recipiente alcool sanitar (a câte 500 ml) despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, întrucât datele menționate pe etichetă nu corespund realității.
”Produsul nu are un miros specific spirtului medicinal sau unui alcool sanitar, ci emană un miros puternic asemănător diluantului, existând astfel riscul de a pune în pericol sănătatea consumatorilor. De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 și OUG 28/1999, în valoare totală de 15.000 de lei”, informează Poliția Română.
Polițiștii au mai efectuat trei percheziții, în comuna Filipeștii de Târg, județul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse. Astfel, au mai fost descoperite mai multe pet-uri având aplicate etichetă cu inscripția ”Alcool sanitar – dezinfectant pentru uz extern”, despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, neavând miros specific.
De la locațiile vizate au fost ridicate bunuri ce par a fi falsificate sau substituite, precum și produse folosite la prepararea acestora, respectiv 40 de sticle a câte 500 ml etichetate, 13 sticle a câte 500 ml neetichetate și 244 de pet-uri a câte 5 litri cu etichetă specifică soluției de parbriz. Trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Comentarii