UPDATE VIDEOCOVID-19: Iohannis spune că vor fi "ceva urmări" asupra economiei din cauza noului coronavirus
Klaus Iohannis prezidează miercuri prima reuniune a grupului de lucru GLI-ECOROM. Înainte de întâlnire, președintele a declarat că vor exista urmări asupra economiei din cauza COVID-19.
Reuniunea va analiza implicațiile economice și sociale ale crizei noului coronavirus.
"Am aflat și ieri de la ceilalți lideri europeni, că lumea se așteaptă la un recul în economie după ce se termină criza de coronavirus. Sperăm să se termine poate deja în câteva săptămâni. Și atunci e clar – noi nu vrem să pierdem timpul și deja pregătim împreună un plan de măsuri. Avem o întâlnire cu toți specialiștii, cu mediul privat, astăzi, pentru a începe în acest grup de lucru să vedem ce măsuri ar fi fezabile, care pot fi pregătite, cum pot fi pregătite, în așa fel încât reculul din economie să fie tratat foarte rapid și să nu pierdem nici vreme și să nu pierdem nici banii românilor. Sigur, ceva urmări vor fi, chiar dacă am aflat că ministrul finanțelor s-a pregătit foarte bine pentru această situație. M-a asigurat astăzi, la Cotroceni, când am avut discuția noastră, că nu vor fi niciun fel de probleme cu plățile în următoarele luni", a declarat înainte de reuniune Klaus Iohannis.
Președintele a precizat că Guvernul "va evalua în ce măsură
și cum pot fi sprijinite mai ales întreprinderile mici și mijlocii,
care nu au resurse să reziste foarte mult, dar și sectoare, sigur, care
deja acum suflă un pic mai greu, cum sunt, de exemplu, transportatorii".
Tot astăzi, președintele a avut, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu prim-ministrul interimar Ludovic Orban și ministrul interimar al finanțelor, Florin Cîțu, pentru a discuta aspecte referitoare la potențialele efecte ale epidemiei cu noul coronavirus asupra economiei naționale.
Comentarii