Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat marți seara prevederile Ordonanței militare nr. 3. Documentul instituie carantina totală, cu câteva excepții.

Ordonanța militară nr. 3 din 24 martie 2020:

Art. 1: Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare. 

Art. 2: Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;

d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 3: Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Art. 4: (1) Pentru verificarea motivului deplasării:

a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;

b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art. 5: (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art. 6: (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora.

(2) Evidența persoanelor fără adăpost se actualizează și se raportează săptămânal la Centrul județean/al Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 7: (1) Instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a marca zona destinată accesului cetățenilor/clienților și suprafața de relații cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanțe de siguranță de minimum 1,5 metri.

(2) Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanță socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători. Comercianții și producătorii agricoli aflați în piețele agroalimentare sunt obligați să adopte măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuși și măști.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 8: (1) Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

(2) Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.

Art. 9: (1) Se interzice accesul piloților la bordul navelor, sosite din zonele de risc roșii/galbene în porturile maritime române, dacă nu dispun de echipament de protecție stabilit de Direcția de sănătate publică Constanța sau dacă navele nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă de risc roșie/galbenă.

(2) Se interzice accesul navelor maritime și fluvio-maritime în porturile situate pe Dunărea maritimă, până la efectuarea perioadei de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roșie/galbenă, în următoarele două zone de staționare în ancoră:

a) rada portului Sulina, pentru navele care vin dinspre Marea Neagră;

b) Dunărea, mila marină 44, pentru navele care vin dinspre canalul Bâstroe.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 10: Ministerul Apărării Naționale asigură, la solicitarea ministrului afacerilor interne:

a) preluarea în pază a unor obiective a căror protecție este asigurată în prezent de către Jandarmeria Română;

b) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților de ordine publică;

c) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților Poliției de Frontieră Române, în punctele de trecere a frontierei de stat. 

Art. 11: Pentru verificarea respectării condițiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituțiile de securitate națională vor proiecta sisteme de comunicații și aplicații informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și autorităților locale, pentru a comunica în timp real și permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.

Art. 12: (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

Art. 13: (1) După alineatul (2) al articolului 2 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(21 ), cu referire la activități permise în centrele comerciale, cu următorul cuprins: ”(21 ) Suspendarea temporară a activității comerciale potrivit alin.(1) nu se aplică:

a) vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;

b) vânzării produselor și serviciilor de optică medicală”.

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art.14: (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală pentru măsurile prevăzute la art.1 - 4;

b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.5;

c) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.7;

d) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art.8;

e) Autoritatea Navală Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art.9.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 5, art. 7 – 9 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 15: (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Prevederile art.4 și 5 din Ordonanța militară nr.2/2020 își încetează aplicabilitatea.

(3) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare. 

LIVE TEXT:

Marcel Vela: 

  • ieșirea cu bine din criză depinde de noi toți
  • noaptea trecută, Poliția și Jandarmeria au desfășurat cea mai mare acțiune de după Revoluție, peste 27.000 de forțe au fost derulate în întreaga țară, a fost un număr mare de sancțiuni
  • am emis Ordonanța militară nr. 3 din 24 martie 2020:
  • Art.1: Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara gospodăriei, cu excepția unor locuri de muncă
  • Sunt permise deplasările pentru cumpărături, și pentru medicamente, deplasările scurte,  plimbări, dar nu sporturi de echipă, precum fotbal
  • Art. 2: Circulația persoanelor de peste 65 de ani e permisă doar între 11:00 și 13:00 strict pentru bunuri de bază, pentru asistență medicală, motive justificate, precum îngrijirea unui minor, deplasări scurte, cât și pentru nevoile animalelor domestice
  • Art. 3: Circulația persoanelor peste 65 de ani este permisă și în afara acestui interval, dacă se face în interes profesional - medici - sau activități agricole. Poliția va accepta adeverință fără ștampilă.
  • Art. 7: Instituțiile publice și operatorii economici trebuie să marcheze zona de acces a publicului cu semne vizibile care să asigure o distanță de minim 1,5 m. Administratorii piețelor trebuie să asigure respectarea unor distanțe minime între comercianți și clienți.
  • Art. 8: Se suspendă doar zborurile către și dinspre Franța și Germania pentru o perioadă de 14 zile, se aplică de mâine, ora 23:00.
  • Art 10: MApN asigură, la solicitarea ministrului de interne, preluarea în pază a unor obiective, personal și mijloace pentru sprijinirea activităților de ordine publică sau Poliției de frontieră.
  • Art. 12: Documentele care expiră pe perioada stării de urgență pot fi schimbate în termen de 90 de zile de la încetarea stării de urgență
  • Suspendarea activității comerciale nu se aplică vânzării produselor electronice și electrocasnice care se asigură la domiciliu. Acest lucru e valabil și pentru produsele de optică medicală.

Raed Arafat:

  • La ora 20:00 aveam 794 de persoane infectate cu noul coronavirus, 79 de persoane vindecate și 11 decese.
  • Persoane internate în spital - 431 pe secție, 18 - la terapie intensivă.
  • Persoane în carantină - 5.556, izolate - 87.506.
  • Au scăzut foarte mult donările de sânge, oamenii au nevoie de sânge și de produse sanguine, îi rugăm pe donatorii de sânge să-și continue activitatea, altfel s-ar putea să înregistrăm decese în rândul persoanelor care au nevoie de sânge.
  • +++

Cei trei vor anunța conținutul Ordonanței militare ce va impune noi restricții de circulație.

Ordonanța militară a fost anunțată la prânz de președintele Klaus Iohannis.

”Pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă”, a explicat șeful statului.

În conferința de marți seara, premierul Ludovic Orban a susținut că circulă o informație neadevărată cu privire la persoanele de peste 65 de ani.

”Pentru a-i proteja se va institui această interdicție de a ieși de la domiciliu, dar nu pe toată perioada zilei. Va exista un interval orar în care cei de peste 65 de ani se pot deplasa. Ne propunem să le oferim servirea exclusivă în magazine și farmacii”, a spus Orban.