De Ziua Europei, toată lumea a ieșit la înaintare cu vorbe frumoase despre UE și România europeană. Altfel, ziua numai o față europeană nu a avut: aleșii au folosit gesturi și cuvinte obscene și au votat îngrădirea definiției familiei în Constituție.

Dis-de-dimineață, politicienii români au trimis comunicate de presă sau au postat pe Facebook cuvinte frumoase cu ocazia Zilei Europei. 

"Cred în ideea de Europă a tuturor, de Românie europeană. Cred într-un viitor comun, construit în numele idealurilor pe care le împărtășim. Cred în unitate și solidaritate. Și mai cred că valorile naționale sunt protejate și chiar întărite prin ideea de diversitate propusă de Uniunea Europeană", a afirmat, într-un mesaj transmis presei, premierul Sorin Grindeanu.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a apreciat că românii sunt printre cetățenii UE cei mai atașați de valorile europene, subliniind că 9 Mai este o zi în care sunt celebrate aceste valori - libertatea și toleranța, democrația, egalitatea și solidaritatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a scris, pe Facebook, că în 1877 - anul proclamării independenței - și în 2007 - anul aderării la UE - românii și-au afirmat cu tărie vocația europeană și apartenența la acest spațiu.

A urmat discursul președintelui Klaus Iohannis din Parlament, prilej cu care parlamentarii s-au comportat mult mai civilizat decât la alte mesaje ale șefului statului rostite în Legislativ.

"Dumneavoastră, doamnelor și domnilor senatori și deputați, vă revine un rol esențial. Puneți pe agendă legi cu un impact major asupra viitorului românilor. Nu vă gândiți doar la beneficiile pe care unele măsuri le au acum, nu vă gândiți doar la un câștig electoral de moment! Întrebați-vă cum va arăta România în cinci ani, în zece ani, cu legile pe care le adoptați dumneavoastră acum. Întrebați-vă dacă în anii următori România va deveni mai puternică sau dacă, dimpotrivă, va fi slăbită de impactul legilor votate de dumneavoastră", i-a îndemnat Iohannis pe parlamentari.


Predică în pustiu. Cum a plecat președintele din Parlament, aleșii au uitat de importanța Zilei de 9 mai și s-au purtat cum fac ei de obicei. Mai rău, chiar.

Deputații Nicolae Bacalbașa (PSD) și Corneliu Bichineț (PMP) au susținut, marți, la tribuna Parlamentului, în plenul comun, discursuri în care au folosit gesturi și cuvinte obscene, jigniri triviale și acuze, chiar și reciproce, relatează Mediafax.

Bacalbașa a fost cel care a dat tonul jignirilor, el luând cuvântul după Corneliu Bichineț. "Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri și discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul!", și-a început discursul Bacalbașa. El a continuat cu jigniri directe la adresa președintelui interimar al PNL, Raluca Turcan, căreia i-a greșit numele.

"Eu sunt fracțiunea care nu-și ține gura din Parlamentul român. Eu unul nu o să mă las speriat de amenințările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzați, sunt bătrân”, a spus Bacalbașa.


„Dă cu «labele» , vezi că faci fractură, vezi domnișoară că faci fractură și pe urmă nu mai poți să ...votezi”, a mai spus Bacalbașa, de la tribuna Parlamentului, făcând totodată un gest obscen cu mâna dreaptă ridicată în sus și pendulând antebrațul. În acest moment, președintele de ședință i-a închis microfonul lui Bacalbașa.

Deputatul PMP Corneliu Bichineț a solicitat un drept la replică, pe care l-a utilizat pentru a folosi, la rândul său, cuvinte triviale și a-l jigni pe antevorbitorul său: "Ați trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin județul Vaslui și nu v-a stricat nimeni rozeta".

Parlamentarii USR au părăsit sala, în semn de protest față de limbajul folosit, iar liderul formațiunii, Nicușor Dan, a anunțat că va cere "sancțiuni".

Sprijin transpartinic pentru îngrădirea drepturilor unor cetățeni

"Dragi prieteni, suntem în fața unui moment istoric. După avizul favorabil unanim al Curții Constituționale și după votul de astăzi al Camerei Deputaților (232 deputați din cei 270 prezenți), referendumul de revizuire nu mai poate fi împiedicat. Mai este un singur pas: Senatul. Dumnezeu să binecuvinteze România!", este comentariul de pe pagina de Facebook a Coaliției pentru familie, după votul deputaților privind modificarea definiției familiei în Constituție.

Potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituție urmează să aibă următoarea formă: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor".

Potrivit centralizatorului, dintre cele 22 de voturi "împotrivă", unul a venit din partea PSD, de la deputatul Petre-Florin Manole, două de la PNL (Mara Mareș, Mihai Alexandru Voicu), două de la UDMR (Botond Csoma și Petru Farago), două de la ALDE (Anton Anton, Dumitru Lovin) și 15 voturi de la USR (Lavinia-Corina Abu-Amr, Ilie Dan Barna, Tudor Vlad Benga, Oana Mioara Bîzgan-Gayral, Cosette Chichirău, Silviu Dehelean, Adrian Octavian Dohotaru, Cătălin Drulă, Dumitru Lupescu, Liviu-Ionuț Moșteanu, Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, Cristina-Mădălina Prună, Cristian Gabriel Seidler, Emanuel Dumitru Ungureanu, Cornel Zainea).

Alte isprăvi de Ziua Europei

  •  Camera Deputaților a adoptat, cu 171 voturi ''pentru'', 98 ''împotrivă'' și o abținere, modificarea Regulamentului propriu, în sensul introducerii obligativității persoanelor solicitate de a se prezenta la comisiile de anchetă parlamentară. În caz de refuz, există riscul sesizării organelor de urmărire penală pentru obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului. (Detalii, aici)
  • Camera Deputaților a adoptat, cu 175 voturi "pentru", 85 "împotrivă" și 20 abțineri, proiectul de lege privind executarea pedepselor, care stabilește ca deținuții să beneficieze de reducerea pedepsei cu 6 zile la fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare.

Față de forma inițială a proiectului, aleșii au dublat reducerea - de la 3 zile la 6 zile - și au extins foarte mult lista criteriilor după care se va considera că spațiul de detenție este necorespunzător. Implicit, după modificările aduse în Parlament, numărul celor care vor beneficia de reducerea pedepselor cu 20% va fi și el mult mai mare. Fără a se mai ține cont, ca la proiectul grațierii, de infracțiunile comise, notează Digi 24. 

Sindicatul "Omnia" din Administrația Națională a Penitenciarelor critica, anul trecut, astfel de grațieri mascate: "Orice act normativ care se referă la punerea masivă în libertate înainte de termen este un act de grațiere mascată. Astfel de acte au efecte negative. Într-un an, după așa-zisa degajare a penitenciarelor, deținuții se vor întoarce acolo". (Detalii, aici)

"În astfel de condiții trebuie să ne desfășurăm cursurile la Facultatea de Istorie. Concertele continuă în Piața Universității iar răspunsul oficial de la Primăria Municipiului București întârzie să apară... (Geamurile sunt închise)

"La mulți ani, România!", "La mulți ani, Europa!"