"În această seară (vineri, 13 aprilie -n.r.) am autorizat forțele armate britanice să desfășoare atacuri coordonate și țintite pentru a distruge armele chimice ale regimului sirian și să descurajăm folosirea lor", a spus premierul May.

"Acționăm împreună cu aliații americani și francezi.

În Douma, duminica trecută, un atac cu arme chimice a ucis aproximativ 75 de persoane, inclusiv copii, în condiții de teroare pură. 

Nu că ar mai suprinde pe cineva. Regimul sirian are un istoric de utilizare a armelor chimice împotriva poporului său în cel mai crud și absurd mod. Și o cantitate semnificativă de informații, inclusiv de la servicii de informații, indică regimul sirian ca fiind autorul acestui atac.

Acest comportament repetitiv trebuie să se oprească - nu doar pentru a proteja oamenii inocenți din Siria de moartea în condiții terifiante sau de a fi răniți cu arme chimice, dar nu putem permite încălcarea regulii internaționale care interzice utilizarea acestor arme.

Am căutat să utilizăm fiecare canal diplomatic posibil pentru a evita aceasta.

Dar eforturile noastre au fost în mod repetat respinse. Chiar în această săptămână rușii au uzat de dreptul de veto în cazul Rezoluției Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite care își propunea să demareze o investigație independentă asupra atacurilor din Douma.

Nu există o alternativă viabilă la utilizarea forței pentru a distruge și preveni utilizarea armelor chimice de către Regimul sirian.

 

Nu e vorba de o intervenție în războiul civil. Nu e vorba de o schimbare de regim.

Este vorba de un atac limitat și țintit, care nu duce la escaladarea tensiunilor în regiune și a făcut tot ceea ce este posibil să evite victime civile.

Și, dacă această acțiune urmărește să descurajeze Regimul Sirian, trimite de asemenea un mesaj clar oricui crede că poate folosi arme chimice fără pedeapsă. 

 

În aceste momente, gândurile mele merg la adesa bravilor militari britanici - și la partenerii americani și francezi - care și-au dus la bun sfârșit îndatoririle cu cel mai înalt profesionalism. Viteza cu care acționăm este esențialăîn cooperarea cu partenerii noștri pentru atenuarea altor suferințe umanitare și pentru a menține securitatea vitală a operațiunilor noastre.

Este pentru prima oară, ca prim-ministru, când a trebuit să iau decizia de a trimite forțele noastre armate în luptă - și nu este o decizie pe care am luat-o ușor.

Am făcut acest lucru întrucât consider că această acțiune este în interesul național britanic.

 

Nu putem permite ca utilizarea armelor chimice să devină o normalitate - în Siria, pe străzile din Marea Britanie sau oriunde altundeva, în lume.

Am fi preferat o cale alternativă. Dar în acest moment nu există una. Învățăm din istorie: comunitatea internațională trebuie să apere regulile și standardele globale care ne țin în siguranță.

Asta este ceea țara noastră a făcut deja. Și vom continua să le apărăm.

Sursa: site-ul guvernului britanic