Fost consilier al lui Donald Trump în campania electorală, Carter Page este suspectat de FBI că ar fi colaborat cu Guvernul rus. Page neagă orice legături cu Rusia, deși în trecut afirma că e consilier informal al Kremlinului.

FBI îl suspectează pe fostul consilier pe probleme de politică externă al lui Donald că a ”colaborat și conspirat cu Guvernul rus” în timpul campaniei prezidențiale americane din 2016, relatează CNN. 

”Eforturile Guvernului rus sunt coordonate cu cele ale lui Page și ale altor persoane asociate” cu campania prezidențială a lui Trump, se arată într-un document FBI de peste 400 de pagini. În document se mai arată că Page a ”stabilit relații cu oficiali guvernamentali ruși, inclusiv cu ofițeri ai serviciilor ruse de informații”. 

Carter Page este un consultant în domeniul energiei, ce are legături cu Rusia. Potrivit BBC Online, Page a contactat echipa de campanie a lui Trump încă din 2015, dar abia din martie 2016 a devenit unul dintre consilierii candidatului republican la Casa Albă. El a demisionat după apariția acuzațiilor privind rolul său de intermediar între oficiali ruși și echipa de campanie a lui Donald Trump, dar a negat acuzațiile. 

Susținând că e ”ridicolă” acuzația că ar fi fost agent rus, Carter Page a negat legăturile sale strânse cu Rusia, deși, în urmă cu ceva timp, se lăuda cu faptul că e ”consilier informal” al Guvernului de la Moscova. Chestionat de CNN asupra acestei afirmații, Page a susținut că asta înseamnă că a avut câteva ”discuții”, a participat la niște întâlniri, dar nu a fost agent al niciunei puteri străine, în perioada 2012-2013, așa cum susține FBI.

Întrebat dacă în vara lui 2016, în timpul vizitei în Rusia, nu s-a încercat racolarea lui de către serviciile ruse, Carter Page a respins această ipoteză.